Momentul cand iti doresti sa pui capul pe umarul cuiva si sa plangi fara sa-ti pese ca-i uzi camasa

Involuntar depindem de altii. Si cautam sa ne sprijinim pe ei atunci cand noi nu suntem suficienti. Involuntar vrem sa fie cineva care ne poarta-n gand. Cineva care ne suna sa stie ca inca existam. Cineva care are nevoie de noi.

Exista momente in viata cand stai langa un gard de biserica, taci si plangi privire-n privire cu om drag. Si doare fiecare fibra si ai impresia ca nu ar trebui, ca esti suficient de matur sa pricepi, si totusi durerea e mai mare.

Alegem oamenii langa care putem sa tacem fara sa ne simtim stajeniti.

Am ajuns in punctul critic. Vin buluc peste mine amintiri, dureri ascunse-n zambete false, vesti noi despre oameni vechi, disparitiile celor dragi. Vin buluc si uneori ma napadesc starile. Parca plutesc intr-un univers din care nu pricep absolut nimic, dar care se asaza-n mine. Copilul meu s-a ascuns in dulap. Si e inspaimantat de intuneric.

…

Nu am crezut vreodata ca ne vom intalni pe un trotuar ca doi straini. Tu la distanta infinita de mine. Nu am crezut vreodata ca nu am sa pot avea libertatea sa te privesc. Nu am crezut ca o sa ma dori in halul asta. Dar iata-ne! Viata ne rezerva intotdeauna surprize. Cand ai sa pasesti pe nisipul fin, ma voi fi lepadat demult de tine. Si cand ai sa ridici privirea spre cer, ma voi fi urcat in alt tren, in directia opusa. Cand ai sa saruti alte buze, ma voi fi dus departe.

…

Uneori am nevoie doar de cineva care sa ma stranga in brate. Si sa ma lase sa fiu eu. Acel cineva care sa-mi ofere siguranta. Liniste. In bratele caruia sa pot plange pana ma usuc. Uneori tot ce am nevoie e un umar pe care sa-mi proptesc fruntea. Am nevoie sa fiu eu mai presus decat teama celuilalt.

…

Sunt complet singura. A nimanui.

Autor desen: Mihaela Paraschivu