monştrii din dulap

Ploi şi fluturi … în mine.

Un roi imens de fluturi muribunzi care caută o ieşire. Raze de lumină slabă. O lumină care pîlpîie şi pe care mîinile n-o mai pot apăra de vînturi.  Oglinzi sparte şi paşi pierduţi în negura nopţii. Sfori care mă trag cît colo şi păpuşari neîndemînaţi care cînd mă fac să zîmbesc, cînd mă umplu de tristeţi. O frunte încreţită şi o privire stinsă. O nevoie de a nu mai fi şi totuşi o bătălie cu nevoia.

Ascult Ţapinarii. Nu am mai ascultat de-o vreme. Ea era una din piesele alea care îmi schimbau starea instant.

“Haide vino vino vino să fim iar noi doi, să-ţi sărut ochii goi”.

Fantomele de vară şi monştri din dulap fac echipă împotriva mea. Se duce-o luptă crîncenă, iar eu sunt în minoritate şi vlăguită. Pînă şi culoarea obrajilor s-a stins. A rămas paloarea, ochiul mijit, nervul şi capul plecat.  Ignor. Cu nasul înfundat mă prefac, că miros crinii mov din glastră. Doar mă umplu de polen şi singurătate. Doar mă frîng în gînduri. Doar mă dor tălpile de la atîta stat şi de la atîta dor.

Poate că nu e. Sau poate n-a fost niciodată. Nu-s un om sigur, nu-s un om stabil. N-am fost şi nu am cum să fiu. Pe durată determinată şi extrem de scurtă mă poţi atinge, restul e pierdut. E plecat în roiuri mari în căutări.

Sunt şubredă azi. Îmi închin tristeţea într-o candelă aprinsă a regret. Şi nu strig. Nu am să mai strig. Pun lacăt, închid de trei ori, îmi urc crucea în spate şi pornesc la drum. Nu am coroană de spini, am doar monştrii în dulap şi fantomele care mă bîntuie nestingherite.

play: Tapinarii – Ea