În ultima vreme o ard ca pasăre de noapte. Nu pentru că mă destrăbălez prin cluburi sau mă plimb romantic cu vreun dude de braț, ci pentru că-s la o filmare despre care nu intenționez să comentez nimic. Decât că (tipic mie) am cunoscut niște omi mișto de tot cu care o să se tot întâmple lucruri mai încolo și că dimpreună suntem toți cârpiți de somn și rupți în figură.
***
Când nu mai pot, renunț. Renunț să-mi alimentez iluziile. Și îmi fac bocceluța după care mă îndrept spre alt punct de destinație. O fi mișto drumul, dar aș vrea să mă și așez. Nu contest că și popasurile au frumusețea lor, dar scopul final este destinația și plenitudinea finalului călătoriei.
M-am jucat cu niște cărți de zen tarot. Analizându-mă mi-am dat seama că mi-am pus o minimă speranță în fiecare carte trasă cu mâna stângă. Am tras cele mai mișto cărți începând cu Îndrăgostiții și terminând cu Înflorirea. Nu mă pricep, dar persoana care le are mi-a zis thumbs up. Nu cred în totalitate, am rezonat cândva cu zona asta și parcă m-aș întoarce, dar nu am o înclinație spirituală în sinele meu, ci pornesc mai mult rațional. Și tot rațional trebuie să fac research și să găsesc cea mai bună variantă pentru construcția mea. Ori inventez una.
***
După cum bate vântul. Când mă arunc în brațele destinului, când mi se pare că ne luăm la trântă.
Dorm foarte puțin. Aș fi vrut la mare. Nu am bani. Fumez cumpătat – tot răul spre bine. Șuvița de păr alb e bătută de vânt. Aștept toamna. Toamna se așează inima. Îmi plac îmbrățișările. În care să-mi pun capul pe umărul cuiva. Și care să zâmbească atunci când fac asta. Zboară timpul. Probabil mâine o să mă trezesc în luna octombrie. E încă vară. E plăpândă, dar e. Se retrage timid…
Incoerența e cuvântul de bază. Cearcăne al doilea. Grupamarecafea. Răsărit. Lumina albastră. E doar un început.
Ah, am uitat să-ți spun… noi doi suntem meniți, dar nu acum. Așa spun cărțile… Fac bocceluța și plec în căutarea ta. Așteaptă-mă…
HugsLovePeace
>.<
1 Comment
D.D
2 September, 2011 at 5:42 pmNu stiu dac-am apucat sa-ti multumesc pentru detaliile legate de facultate, dar multumesc!Am o prietena care vrea sa dea la medicina si ei nu i-a raspuns niciun medicinist.Stiam eu ca voi da lovitura cu tine :))
Anyway, spor in toate.Numai bine >:D<