my special needs

Aş vrea să nu mai zic. Să tac. Să am răbdare. Să meditez mai mult, să citesc mai mult, să văd mai multe filme, să stau mai mult trează decît dormind, să stau mai mult cu oamenii dragi mie, să iubesc mai mult, să trăiesc mai intens, să rîd cu sufletul şi apoi cu chipul… să dansez!

The reader este un film foarte mişto. Kate Winslet face un rol de Oscar, chiar mai bun ca în Revolutionary Road… normal că m-am jelit la film… şi aseară după o zi plină unde am făcut nişte bani pe care îi voi da mîine la analize (geeez) am văzut Ensemble C’est Tout cu Audrey Tautou, iubita lui Puştiu… la care normal că m-am jelit la final, că s-a terminat frumos. M-am îndrăgostit de Guillaume Canet… pe care l-am recunoscut din Joyeux Noel şi Jeux D’enfants.

Oricum… mai am de văzut filmele nominalizate la Oscar şi apoi mă pun pe cele romîneşti… sunt o nerecunoscătoare! Am văzut foarte puţine filme autohtone şi este urît din partea mea, mai ales că vreau să fac carieră în domeniu… dar cine ştie?

Cîteodată, citind şi ascultînd în stînga şi-n dreapta, mă întreb dacă am stofa necesară de artist? Dacă am talentul şi nebunia, drama şi voinţa, focul şi nevoia? Dacă voi putea vreodată să-mi ating ideile şi dacă voi putea vreodată să zic “am reuşit!”?  Nu ştiu ce se petrece, dar tot ce ştiu este că nu-mi place ideea că mi-e scris de dinainte, pentru că eu vreau să-mi aleg viaţa… dar viaţa m-a ales pe mine… nu plec capul în faţa problemelor, dar cîteodată îmi pierd elanul.

Sper să fac paşii propuşi. Cătinel. Unul cîte unul.