Din viata

N-am fost niciodată bună la butoane

Cică trebuie să ai fler să apeși butoanele care trebuie, la momentul potrivit. În pare rău, dar eu am un ritm al meu și rareori nimeresc momentul, să mai fie și potrivit înseamnă eveniment global ce trebuie sărbătorit în stil de basm.

Nu-s bună la niciun fel de buton. La xbox o încasam pentru că nu aveam răbdare să le învăț funcțiile, la pc apăs aiurea și-mi dispar butoanele din opera și mi-e lene să le caut, am pierdut cruciulița pentru new tab din bara de sus și am programat aiurea aerul condiționat pentru că am apăsat pe timer în loc de on/off. Noroc cu Sorelina care-i as în domeniu.

Despre butoanele celorlalți, cică aș avea calitățile și fermitatea dejtelor pentru a le accesa, dar trebuie să studiez în domeniu. Și mie mi-e lene și să duc gunoiul și n-am chef să studiez aprinderea și stingerea butonului-fitil din sufletul nu știu cui. Că butoanele trupești sunt ușor de apăsat, oricât de inaptă aș fi, nu cred că aș putea rata… dar parcă am obosit. Vreau și eu alte provocări…

Nu mai vreau păcănele, vreau un balon roșu pe care să-l plimb prin Timișoara… am zis!

Să mor eu, mă calcă pe nervi faptul că nu reușesc să pun butonul de new tab înapoi și acum tre s-o ard cu ctrl t. Vreau cruciulița înapoi! Și am încercat s-o recuperez, dar n-o mai găsesc. Oare am ucis-o și acum nu mai există?

of.

hugslovepeace
>.<

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Evergreen
    10 July, 2011 at 7:39 am

    Intj – am reusit, am apasat ceva la customize si a mers :*

    Yamasha – :)

  • Reply
    Yamasha
    10 July, 2011 at 4:03 am

    Iti optimizezi timpul cu “butoanele” cel putin pe tastatura, eu zic ca-i mai bine asa…eu n-as putea “trai fara butoane”.

  • Reply
    INTJ
    10 July, 2011 at 3:59 am

    Firefox: click dreapta dupa ultimu’ tab, alegi “Customize…” si din fereastra ce apare tragi cu mouse-ul “New Tab” dupa ultimul tab … apoi apesi “Done”.

    Opera: click dreapta dupa ultimul tab, si alegi “Customize” urmat de “Reset Toolbar to its Defaults”.

    la browser e simplu … in viata e mai naspa cu “new tab” si cruciulite …

  • Reply
    creve
    9 July, 2011 at 11:47 am

    Spune-i surorii tale. Ai zis că e as la astea :)))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.