Zicea un prieten că dacă ar avea țâțe s-ar pipăi toată ziua. L-am privit sceptică, dar se mângâia în aer în zona pieptului și figura lui mulțumită îmi confirma faptul că vorbea serios. Apoi a început să-mi detalieze și mai tare ce ar face dacă ar avea el chestiile alea absolut adorabile. El nu înțelege cum noi, femeile, suntem așa impasibile cu privire la ce avem atașat de piept. Sprânceană ridicată…
Nu am auzi femeile să spună vreodată că dacă ar avea penis ar sta toată ziua cu mâna la el. Să-l scarpine, gen.
Când mergem pe stradă se uită după sâni, nu contează că tipa e șchioapă, are sâni? Are! Buuuuun. Miam. Brrr. Iuhu! Eu sunt ceva de genul, pe bune?!?!? Bine, exagerez de dragul discuției, dar am mai întâlnit tipi îndrăgostiți de partea asta a femeii. Și nu zic că e greșit, dar mi se pare cumva ciudată atitudinea.
Am întâlnit tipi pasionați de funduri, alții de ochi, alții de clavicule, alții de picioare. Dar asta cu sânii e la nivel general, deci care e treaba? E mommy issue? Sau e doar sex stuff.
Bine, îmi mai amintesc de unul care zicea că nu pricepe de ce se plâng femeile când sunt în perioada menstruației. Dacă ar fi el, ar sta toată ziua în cadă. Să curgă tot într-o zi și gata. L-am privit oripilată și apoi am râs. Multă vreme. Pentru că a simulat poziția și vorbea convingător. Și pentru că habar n-avea cum stă treaba mai exact. De fapt nu știu câți bărbați chiar știu ce se petrece cu corpul femeii în perioada aia, ba chiar râd că ar trebui să te ferești de cineva care sângerează fără să se taie. Nasol.
Știu că suntem diferiți. Asta e frumusețea noastră. Că nu avem ce are celălalt.
hugslovepeace
>.<
8 Comments
Andreea
20 January, 2012 at 10:37 amNu, nu e mommy issue. E un lucru pur sexual.
Dan
12 January, 2012 at 1:13 pmDaca ati folosi ipoteza spusa mai sus respectiv mommy issue, inseamna ca acest ‘val’ isi va avea sfarsitul la un moment dat, in cativa ani, asta pentru ca dupa ’89 s-a intordus laptele praf si durata alaptarii s-a scurtat.
Am urmarit un reportaj cu privire la alaptat, in care spunea ca in momentul de fata numai 12% din mame alapteaza natural, si un procent mai mic o perioada mai indelungata de 6 luni.
Mergand pe ipoteza Mazgalicei care este impartasita de o majoritate a sexului ‘fragila, delicata si care conteaza’ cum spunea o mai mare somnitate contemporana a zilelor noastre, se pare ca acest fenomen este in curs de finalizare.
Dar oare daca l-am lua pe Freud la un dialog, nu crezi ca ne-ar spune mai multe despre ‘Complexul lui Oedip’ parca asa il numea? Care nu are nici o legatura cu ce se vorbesti in articol.
Pe curand…
xnotsocip
11 January, 2012 at 11:48 amsanii sunt ceva cumva. totusi nu-i inteleg pe cei care mor dupa sanii xxl ce nu poti palma e deja prea mare pt mine :)) iar la clavicule zic si eu yes. stiu unele hipnotizatoare :D
Lh
11 January, 2012 at 10:50 amBarbatii, slabi si efemeri:))
Femeia, singura sursa fragila, delicata si care conteaza. :)
Evergreen
11 January, 2012 at 10:26 amhaha, bine ca raspund tot fetele
Liz
11 January, 2012 at 7:13 amsi eu da :D
Mâzgălica
10 January, 2012 at 9:26 pmDa, cică ar fi mommy issue. Un băiat chiar mi-a zis că pe el îl atrag sânii la o femeie pentru că-i amintesc de maică’sa și tot ce ține de perioada când era copil.
Cred că Freud ar explica mai bine :D
Bianca
10 January, 2012 at 8:34 pmeu da :))