N-am somn, n-ai somn…

Oamenii numără ultimele ore din vară, dar uită să se bucure de faptul că încă mai e. Îmi place că seara e răcoare. Îmi plac diminețile din perioada asta. Și-o să mă tot bucur de ele de pe platoul de filmare, ceea ce sună interesant, dar și obositor.

Mă bucur că am lucruri de făcut, altfel mi-ar fi bubuit mințile zilele astea. Veștile proaste s-au ținut lanț și aș putea să mă revolt împotriva lui Mercur retrograd sau împotriva lui Dumnezeu sau al mării sau nu știu împotriva cui, dar tac și șed pe un scaun. Mă îngenunchează ultimele raze pe care le primesc drept mântuire. Fumez mai puțin și mănânc mai rar. Nu meditez la nimic sau cel puțin nu o dau în extreme. Plutesc pe o linie și zilele astea mă bucur de simplul fapt că-s în viață. Lucru pe care alteori îl consider atât de banal.

În viața mea se perindă oameni noi. Frumoși, majoritatea. Oameni dulci, dacă-i pot numi așa. Oameni cu care pot să discut ce mă doare, ce mă neliniștește sau cu care mă pot amuza până dimineața. Oameni de care mă leg cu un fir subțire, gata-gata să se rupă. Dar ăsta le e farmecul și probabil că ăsta e farmecul șuturilor în freze căpătați de-a lungul anilor, firul ăsta e oxigen.

Cred că până la urmă există un echilibru. Dacă pierzi, câștigi la un moment dat. Și asta mă confirmă și liniștește pe moment. Momentul ăsta în care nu-s nici duală și nici sinusoidală. Momentul ăsta fix în care nu cer nimic, restrâng cercul și mă întind cât mi-e pătura. Nu mă abandonez destinului, n-am să am niciodată curajul ăsta.

Mă sună D. I-am recunoscut fericirea-n glas. Probabil că atunci când o să-i văd chipul o să-mi tatuez momentul ăsta în memorie. Mi-a lipsit fericirea ei.

Am ratat o groază vara asta: ploaia de stele, plimbări pe plajă, dragostea la răsărit, Barcelona, nopți la blu’zz, dimineți lungi cu cafele și discuții, filme, cinematecă, lenevit o săptămână… Am bifat altele în schimb, mai valoroase decât orice iluzie.

Dispar oameni în fiecare zi. Se cutremură pământul a jale. Observ rar asta, doar când văd pe cineva îmbrăcat în negru în miezul verii. Ce contrast. Dar când dispari dintre cei cunoscuți și când pământul se cutremură sub tălpile mele nu ajung decât în punctul în care mă întreb: oare merită toată osteneala noastră?

HugsLovePeace
>.<