Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Ne trebuie si putina magie

Mi-am aprins tigara de dupa cele doua pahare de vin si-am contemplat la ce zice de Botton in cartea pe care o citesc acum. Zice ca atunci cand ne indragostim avem impresia ca daca nu era persoana aia, care a aparut in momentul ala, noi nu ne-am mai fi indragostit vreodata. Dar, de fapt, noi cand tanjim nu tanjim la omul ala, ci la iubire, pur si simplu. Doar ca avem senzatia ca toata viata l-am cautat si ca e acela.

Apoi, in stilul lui cinic si rational, mai spune ca avem tendinta sa uitam coincidenta si sa credem cu adevarat ca ne-am gasit omul pentru ca eram sortiti, nu pentru ca eram amandoi la barul ala, fix in momentul ala. Teoretic, atunci cand realizezi ca marea intalnire a fost o coincidenta si ca putea fi oricine altcineva, te dezindragostesti. Practic, sunt inca la primele pagini din carte si nu stiu cum decurge mai departe.

Imi place Botton. Si sunt sigura ca are dreptate pe undeva acolo. Imi amintesc ca cel putin unui om i-am spus THE ONE si am crezut ca el e, mai ales la cum ne intalnisem si ce poveste de iubire aveam noi. N-a fost. Am ramas straini.

Mai citesc o carte, aia pe care o citeste toata lumea acum (Sapiens) si acolo spune ca noi am supravietuit pentru ca am putut crea mituri. Asa s-au format comunitati cu valori comune bazate pe povesti. Si din alta carte pe care am citit-o imi amintesc ca Sapiens au supravituit pentru ca puteam vorbi mai mult decat puteau vorbi celelalte specii si pentru ca puteam scoate mai multe sunete, puteam crea un limbaj mai complex si forma comunitati.

Viata fara magie

Despre magie

Unde voiam sa ajung, de fapt.

Voiam sa ajung la faptul ca ne trebuie si avem nevoie de magie.

Oricat de cinici si sceptici am fi, nu putem fi fiinte 100% rationale, robotei care cred doar ce vad, care simt doar prin filtrul ratiunii, care isi au ordonate cifrele si telurile. Oamenii pe care ii credeam roboti au intampinat situatii in care au devenit vulnerabili, care le-au depasit calculele si asteptarile. Au ajuns sa spere la mai bine, fara sa aiba vreo dovada concreta ca acest bine exista.

Si lor, si noua, ne trebuie magie. Ca o cautam in muzica, in arta, in iubire, in droguri, nu putem functiona pe strazile gri, umede si pline de cacati de caine fara sa fie ceva mai mult. Nu putem crede ca asta e tot, la munca de la 9 la 17:00 sau 21:00, un pranz fara gust de la mega, doua vacante pe an, 4 iesiri pe luna. E inacceptabil pentru ca avem nevoie de mituri si credinte, de povestile alea cliseice de iubire, de magie.

Am avut o perioda crunta.
Am fost undeva la subsolul existentei.
Nu am nicio dovada concreta ca alegerile mele sunt ce trebuie. Si nici ca o sa fie minunat.
Si cu toate astea iata-ma aici, cu planuri si proiecte, liste si mii de frici si cu visul ca o sa fie bine.

Evergreen

 

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    Florin
    13 March, 2018 at 12:50 am

    Trebuie magie sa ne eliberam de nebunia indusa de ceilalti, si sa putem continua sa mergem inainte. Uneori cautam sa ne regasim in filme, sa ne bagam printre personaje:)) Am vazut Gravity si Strangers in a train a lui Hitchcock, si ma gindeam ca sa faci un film iti trebuie destul de multe, dar parca merge si ceva experimental mai scurt, facut cu telefonul, totul e sa fie o idee buna, si mai improvizezi pe masura ce filmezi, mai construiesti si din mers daca iti pui imaginatia la lucru. La filmele romanesti asta lipseste, ideea, sau ideile, si ma mir, ca romanul e imaginativ, ca tin minte ce discutii bogate in detalii aveam cind mergeam la un shpritz cu unii amici. Mai, cum arata un scenariu, are in el scene, presupun, cu dialoguri, dar spune si cum sa fie filmarile, adica imaginile care se vad si actiunile, sau astea se lasa la latitudinea regizorului?

    • Reply
      Evergreen
      16 March, 2018 at 6:17 am

      Da, unele scenarii sunt foarte detaliate, altele nu. Depinde de scenarist. Nu numai regizorul decide asupra imaginii, el lucreaza mult cu mizanscena si actorii, scenograful si DP-ul lucreaza mai mult sa arate bine, iar regizorul alege modalitatea de filmare pentru a exprima ideea filmului.

  • Reply
    Jorjet
    6 March, 2018 at 1:38 pm

    Ce voiam sa mai zic…e ceva vreme de cand am starile astea,nu am cu cine sa vb iar tu esti prima careia ii spun. Iar de Botton asta nu are dreptate,domne! Normal,doar e barbat. Dupa rationamentul lui,noi tanjim dupa idee de iubire, nu dupa persoana de care ne indragostim. Eu zic ca e invers. Intai tanjim dupa persoana iar apoi cand trece nebunia tanjim dupa indragosteala, eea ce duce la vesnuca intrebare:este omul monogam?

    • Reply
      Evergreen
      6 March, 2018 at 2:14 pm

      Botton nu zice rau ca dezvolta termenul de iubire bazat pe nevoile noastre din copilarie. Cauta cartea asta, eu cred ca o sa te ajute sa intelegi de unde vin nevoile tale: http://www.humanitas.ro/humanitas/ce-se-întâmplă-în-iubire. Nu stiu daca omul este monogam. Nu cred, sincer… Dar aici nu intervine doar nevoia fizica de a face sex cu altcineva, ci faptul ca putem alege sa nu. Fiecare cu motivul lui.

      Eu sunt casatorita de aproape doi ani. Se intampla uneori sa fie totul confortabil, normal, spre mediocru si banal. Dar cred ca avem nevoie in viata de asta. Asta nu inseamna ca nu-l iubesc sau ca nu ma reindragostesc de el, inseamna ca suntem intr-o relatie. Exact ce se intampla in filme dupa genericul de final :))

      • Reply
        Jorjet
        6 March, 2018 at 3:03 pm

        Nu stiu daca e vorba neaparat de a face sex cu altcineva cat mai mult de etapa aia pana sa ajungi la sex:cunoastere,curiozitate cand nu stii aproape nimic despre celalalt si vrei sa-l impresionezi..

        • Reply
          Evergreen
          7 March, 2018 at 7:19 am

          hehe. nu mai stiu cine mi-a zis ca iti trece iubirea cand incepi sa-l cunosti pe adevarat pe omul de langa. e doar fantezie hranita de nevoile noastre.

          e misto intriga aia de inceput, dar n-as da starea asta de liniste si impacare pe angoasele alea de inceput :))

  • Reply
    Jorjet
    6 March, 2018 at 1:27 pm

    Doamne! Cat de bine zici! E fix ce gandesc si eu. Cand m-am dezindragostit de sotul meu(adica dupa ce au trecut fluturasii aia multi si genunchii inmuiati si tot cocktailul ala ametitor) si relatia a devenit una matura si linistita aproape ca am intrat in depresie. Probabil si pt ca era primul barbat de care m-am indragostit cu adevarat(flirturile si intalnirile la cico nu se pun). Pur si simplu stateam si ma uitam pe pereti si ma intrebam “si gata”? “This is it”? Apoi ne-am casatorit(dupa muuulti ani de relatie)si a fost din nou misto ca si cum ne-am reindragostit. Acum sunt din nou in starea aceea…si mi-e rusine de mine si ma urasc,dar cred ca as fi in stare sa-l insel doar ca sa simt din nou “indragosteala”. Pt el bag mana in foc ca nu ar face-o(e prea corect si prea bun si prea minunat sa ma raneasca) dar eu…eu..sunt prea visatoare,prea melancolica..

  • Reply
    ana
    6 March, 2018 at 11:47 am

    Chiar avem nevoie de ceva poveste, altfel chiar ar fi prea gri si greu de suportat…

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.