Nevoia umana de a (te) descoperii

Odata ce devenim adulti si suntem practic aruncati in viata, devenim si responsabili. Nu exista un curs la scoala unde cineva vine si-ti preda despre cum sa fii adult, se presupune ca stii. Totul se intampla automat si din momentul in care faci 18 ani sau termini facultatea, devii responsabil de alegerile tale, stii cine esti sau cine nu esti si poti lua niste decizii corecte in viata. Teoretic descoperi asta pe parcursul celor 18 ani de dezvoltare in sistemul de invatamant si… in cartier, practic va spun eu ca nu e deloc asa.

Se presupune ca odata ce am atins o anumita varsta ne descurcam cu toate

Cu job, cu familie, cu lupte personale, cu frici si furii. Dobandim skill-urile astea de te mir unde si nu numai ca nu mai trebuie sa dam chix, dar tot ce facem trebuie sa fie impecabil. Lumea asteapta de la noi sa ne descurcam minunat in noul rol.

Ceea ce este o mare mizerie pentru ca ne descurcam foarte greu.
Abia reusim sa (ne) facem fata, abia stim cine suntem, abia pe la 30 de ani incepem sa spunem ca ne cam doare-n cot de ce zice nu stiu care despre noi, incepem sa intelegem cine suntem si cam ce am vrea sa fim mai departe.

Pretentiile astea de la societate sunt  absurde

Nu avem niciodata timp sa stam cu noi, sa ne descoperim, sa ne aflam.

De mici trebuie sa bifam multe chestii – gradinite, poezii, rugaciuni, serbari, scoala, liceu, facultate etc. Nu investim foarte mult in dezvoltarea personala, pentru ca suntem foarte putin constienti ca suntem “o persoana”. In schimb ne luptam sa apartinem de un grup, sa fim la un anumit nivel, sa le facem pe plac parintilor, iubitilor, prietenilor. Ne luptam sa ne gasim locul nostru, fara sa stim de fapt daca exista. Ne luam dupa ce s-a mai facut inainte, urmam un traseu prestabilit si dumnezeu cu mila… vine el si momentul cand ne maturizam si stim (pe dracu’).

Exista cei care reusesc sa parcurga traseul mai devreme, care beneficiaza de luxul descoperirii inca din liceu. Dar ei sunt putini. Ei sunt privilegiatii. Noi, restul, masele, incepem mai tarziu. Am observat la prietenele mele si la mine ca undeva la 30 de ani incep niste schimbari in gandire si in abordarea unei situatii. Incepem sa ne acceptam pe noi insene mai usor, iar de acolo incep angoasele. Nu stiu la barbati, cred ca se intampla putin mai devreme…

Abia dupa 30 de ani iti dai seama ca ai vrea sa ai un an sabatic

Ai vrea sa pleci cu un sac de carti dupa tine si sa cutreieri lumea, ca banii sunt o motivatie temporara, ca satisfactiile din exterior sunt din ce in ce mai putine, ca timpul petrecut cu tine si cu cei foarte dragi este extrem de important, ca nu mai conteaza sa faci pe plac nimanui, ca a fi adult responsabil este destul de complicat si greu de manageriat…

Ce ma doare foarte tare este ca ne consumam multa energie cu bataliile mici, iar cand ajungem la bataliile mari suntem destul de epuizati. Ce ma doare este ca se investeste foarte putin in fiinta umana ca individ si foarte mult in ce reprezinta ea pentru societate. Ce ma doare este ca traim intr-o lume a consumerismului, ca muncim pentru profitul altora, ca ne numaram zilele de concediu si ca tanjim sa fim mereu altundeva… si nici macar nu e alegerea noastra. Ce ma oftica este ca devenim datori la banci pentru a avea o casa unde nu ne simtim acasa… si lista poate continua dupa bunul plac…

Nimeni nu ne da un an fara griji si responsabilitati  

Mi se pare nedrept sa fim aruncati pur si simplu in viata. Poate sunt eu sensibila, poate nu asa functioneaza lumea adevarata, dar cred ca exista intrinsec nevoia de a (te) descoperi. Si nu cred ca mai ai chef si energie sa faci asta dupa ce stai 5 ore la facultate, probabil 4 ore la jobul part-time, faci o ora pana acasa unde nu ai nimic de mancare si nici camasa calcata pentru a doua zi.

Inainte sa treci la statutul de adult sa primesti anul ala in care nu trebuie sa mergi la scoala, in care nu trebuie sa iei nicio decizie importanta… anul ala in care sa te descoperi, in care nu ai grija examenului sau a chiriei, anul ala in care sa te gandesti la tine, la ce vrei sa faci, la cine vrei sa fii. Anul tau din viata ta in care este numai despre tine si nu despre ceilalti.

Ar fi bine pentru viitoarele generatii, pentru parinti, pentru stat si pentru societate.

…
Intre timp ma lupt cu mine insami sa nu-mi zbor creierii
Incerc sa descopar in fiecare zi cate ceva, desi ma simt complet epuizata
Fac teme la germana si franceza
Invat la digital marketing
Caut raspunsuri si intrebari
Nu ma trezesc la timp, nu merg la sala, nu (mai) citesc literatura.
Planuiesc calatorii
…

Traim vremuri foarte interesante.
Cu bine,
Evergreen

Cover: Andy Kehoe