Am clarificat situația. Sunt femee cu daddy issues, deci am toate scuzele planetei să cer atenția unui bărbat. Nu-l vreau neapărat să-mi fie iubit, ci îl vreau prieten.
De-a lungul viețișoarei am avut mulți prieteni băieți/bărbați cu care am avut cele mai interesante, sincere și calde relații. Plimbări noaptea prin București (Cool Cat în pijamale), drumeții până la Brașov (și accidente ușoare) sau unde ni se punea nouă pata, cățărat în copaci după corcodușe verzi sau alergat noaptea-n parc, plimbări cu biclele prin București. Cam de toate. Dar mai ales acele discuții pline de savoare fiecare despre specia proprie și tentativele de a ne pricepe gândurile fiecăruia.
Desigur, relațiile se răcesc atunci când unul din noi se îndrăgostește de celălalt. În ecuația de mai sus se întâmpla ca ei (o să explic altă dată de ce și cum funcționez eu). Ok, da, sunt flatată maxim, mă bucur că sunt iubită, crește stima de sine, dar aș prefera să nu se întâmple ca să nu-i pierd… Apoi dispar, nu-mi răspund doi ani la telefon (încă nu-mi vine să cred!!!) și reapar ca niște floricele cu relații serioase și gagici geloase sau cu verighete pe degete. Și oricum, farmecul se duce. Mai rămâne câte o bere din când în când și cam atât.
Acesta a fost un fel de intro pentru un anunț.
Caut prieten! Nu boyfriend, nu fuck friend, nu tată, nu viitor soț, ci prieten de sex masculin cu care să discut câte-n lună și-n stele, cu care să merg pe munte sau la mare sau la Barcelona și să dormim în cort după o noapte de pomină. Cu care să merg la film/teatru și cu care să mă cert apoi din cauza vreunui actor pentru care am eu o pasiune. Care să mă pună la punct când îmi pierd traseul și căruia să-i desființez gagicile. Cu care să mă mut la un moment dat și să mă ajute să-mi vopsesc camera-n roșu. Și tot așa. De ce bărbat? Habar nu am! Poate mă simt mai în siguranță în preajma unuia…
HugsLovePeace (după cum bine știți deja)
>.<
38 Comments
ana
31 March, 2016 at 10:04 amCam la fel e si la mine :) Inca un lucru pe care il avem in comun
zaxas
23 March, 2011 at 2:19 pmInteresanta propunerea ta.
Sincer, sunt curios daca gasesti ceva serios si de durata pentru asfel de excursii.
Prietenia in ziua de astazi este rara…
dana123
21 March, 2011 at 9:52 amKaos- imi pare rau…
kaos
20 March, 2011 at 8:45 pm@dana123 : nu tine…
Evergreen
20 March, 2011 at 8:33 pmEH, nu esti la curent. M-am lasat de peste o luna… Eu nu pot coabita cu pretentiosi :)
Ragnar
20 March, 2011 at 8:31 pmAș fi putut să trec peste chestia cu părul vopsit, dar din nefericire nu pot coabita cu o fumătoare. :smile: Însă, dacă te lași…
dana123
20 March, 2011 at 5:12 pmKaos- n-am fost ironica.Sincer.
Eu te citesc si-mi place cum scrii- sau- daca vrei- pt. ca esti o persoana nonconformista.
Evergreen
20 March, 2011 at 5:06 pmDana – agree
Perfuzai – in Bucuresti, te bagi?
kaos – tu ai inteles ca vreau un barbat care sa raspunda la “aport”, atribui sensuri pe care eu nu le-am oferit. nu am dezvoltat drepturile si obligatiile, am zis in mare. de obicei ofer fara sa mi se ceara, mai ales ca iubesc (plac, indragesc, simpatizez) un om… nu trebuie un alt post ca sa ma explic. consider c-am fost clara. lasa berile alea
kaos
20 March, 2011 at 2:08 pm@dana123 : esti in afara contextului; ceea ce-si doreste evergreen nu e ce enumeri tu acolo; vrea un barbat care sa raspunda la “aport”…care doar sa ofere si sa nu ceara; bla bla-uri din astea; daca vrea altceva, trebuie sa o scrie un alt post, de aici nu reiese… altfel, detest o femeie care se caca pe ea – deci te rog fara ironii de doi bani referitor la abilitatile mele intelectuale…
perfuzia
20 March, 2011 at 1:53 pmunde stai? :)))
dana123
20 March, 2011 at 1:39 pm…,,un barbat nu se apropie de o femeie daca n-o doreste(…)”…!?!…Kaos- CHIAR ASA(,,grav”) stau lucrurile?!?
…adica- daca ,,n-o doreste”- nu poate(macar) s-o simpatizeze/aprecieze/indrageasca/etc.etc.??!?
…iarta-mi- te rog- ignoranta- dar tu esti un tip foarte destept si as avea incredere in punctul tau de vedere!
fibber_liar
20 March, 2011 at 11:50 ambine.
Evergreen
20 March, 2011 at 11:37 amiau antibiotice, altfel as fi venit si eu. nefiltrata.
kaos
20 March, 2011 at 11:31 amla piticu’ nu comentez, beau bere
Evergreen
20 March, 2011 at 11:21 amkaos – o plimbare-n parc :) te mai revigorezi. ori comentarii rautacioase pe la piticu’. d’astea.
Fibber – cand o sa am casa.
fibber_liar
20 March, 2011 at 11:06 amcand ne apucam de vopsit?
kaos
20 March, 2011 at 10:54 amchiar, sunt alte lucruri mai bune de facut decat sa comentezi pe un blog…
Evergreen
20 March, 2011 at 10:47 amFibber – pai tocmai de aia aleg rosu
Kaos – ce sa zici si tu? :))
kaos
20 March, 2011 at 10:46 amnu, tu le percepi separat :)
fibber_liar
20 March, 2011 at 10:45 amte pot ajuta la vopsit, dar rosu pereno?
periculoasa culoare.
rosu foc, din pasiune
stimul inspre agresiune.
rosu deschis, diurn,
tonicul barbatului,
arzand in propria nova.
rosu inchis, nocturn,
tainica femeie,
misterioasa stea.
rosu sange, ascunsa
esenta a vietii.
rosu sange varsat,
sinistra moarte.
Evergreen
20 March, 2011 at 10:34 amvesnicii. hihi. suna misto. or fi una, dar le percepi separat
kaos
20 March, 2011 at 10:33 ammintea si trupul sunt una… cand cauti fragmente primesti fragmente,,, cand cauti vesnicii, ramai singur… prostii din astea
Evergreen
20 March, 2011 at 10:30 amasa o fi, dar atractia asta fizica se duce si ramane altceva. doi oameni tre’ sa aiba un fel de atractie sa se apropie si nu ne vedem mintea, ci trupurile. dupa care bla bla, intelegi continuarea
kaos
20 March, 2011 at 10:28 amun barbat nu se apropie de o femeie daca n-o doreste … suna abrupt, dar e o chestiune de setaj, program genetic, cum vrei tu… cand apare vreunul care face doar entertainment e fie gay, fie defect… strange but real
Evergreen
20 March, 2011 at 10:25 amkaos – barbat bibelou? cine a spus asa ceva? ma bucur ca te-am relaxat, totusi. barbatii pe care i-am avut ca prieteni nu erau bibelouri, erau oameni misto cu pareri proprii si ganduri interesante cu care aveam ce discuta.
:))) au aparut cu iubite pentru ca asa e normal.
kaos
20 March, 2011 at 10:19 amnu inteleg de ce toate femeile isi doresc un barbat cu caracteristicile unui robot de bucatarie – sa serveasca orice dorinta, fara replica, fara propriul ego… barbatul tool…
in viata nu exista niciodata un feedback perfect pentru “eu vreau”… oricum relaxanta letura dspre bibelourile tale raspandite printre carti, biblioteca
PS : iar daca au reaparut cu alte doamne/domnsoare de mana/de gat, e pentru ca acelea au performat mai putin pe blog si mai mult in viata reala… pana si voi sunteti diferite (din fericire pentru toata lumea)
Evergreen
20 March, 2011 at 10:18 amPusco – nu ma bazez, nu
Delaskela – multumesc mult
Ragnar – nup, sunt vopsita
Azull – hai tu, fugi de aici
Liz – mda… cam trist
Liz
20 March, 2011 at 10:09 am:(
Azull
20 March, 2011 at 9:39 amE greu sa gasesti, fara a fi cea mai mica atractie intre voi. Dar e misto sa ai o persoana pe care sa o suni oricand, cu care sa discuti orice tampenie si care sa iti ofere si protectie.
Nu putem sa dam un nume acestei relatii, nici nu o putem defini… dar e speciala si misto. Iar eu am norocul sa o traiesc :)
Ragnar
20 March, 2011 at 3:29 amMă întrebam, ești roșcată naturală? :smile: Pentru că nu-mi dau seama din poză.
delaskela
20 March, 2011 at 2:09 amE placuta sinceritatea ta.Prietenia reala dintre o femeie si un barbat e posibila, desi e teribil de dificil de atins-pastrat tocmai pentru ca substratul erotic, cel mai adesea submineaza lucrurile sau contextul e cel care face asta (el/ea au deja o relatie). Desi eu ramin la ideea, citind aici in vremea din urma, ca nu neaparat de un prieten-barbat ai nevoie, ci mai degraba de un barbat care sa-ti dea incredere si sa te simti relaxata, libera, valorizata si linistita in preajma lui.Pe care sa-l poti ”apropria”, cumva, odata ce spui, iata: ”caruia sa-i pot desfiinta gagicile”. Timpul le va aranja pe toate, ai sa vezi. Doar sa ai rabdare. Si, iarta-ma ca intervin si o lungesc, stii bine ca in genere prietenia ,indiferent si dincolo de sex, e un lucru de pret.
cepuscamea
20 March, 2011 at 1:28 amsucces! doar asta am sa iti spun. a, si sa nu te bazezi pe mine
Evergreen
19 March, 2011 at 11:39 pmSa iesim noi doua? Iesim! Cum sa nu iesim?!
N-am reusit sa intru la plinta. Sper sa apuc s-o vad si eu.
Again nu mai merge… cred eu. O data si bine. Dupa aia e un fiasco
Gabriela
19 March, 2011 at 11:37 pmfrumos :). aș adopta și eu anunțul. sau l-aș posta cu mențiunea „lets doi it again”. mă rog, debitez…
ideea e ca m-am văzut la „am băut o cafea”. nu vrei să ieșim la o cafea? sau măcar la un teatru :).
te pup
Evergreen
19 March, 2011 at 11:20 pmLiutza – :* am incercat candva, ne-am cam ciondanit din cauza unui tip. dar mi-ar placea!
Patry – eh, putem incerca
Dana – totul e posibil, doar sa vrei :)
LiaLia
19 March, 2011 at 11:19 pmGet yourself a gay-boyfriend :D Deși (după cum ai citit în Poveste), eu am avut acea relație genială cu un bărbat, prietenie reală, fără nimic erotic, timp de 4 ani. Și am și zugrăvit împreună. Doar că era în albastru :))) Dar acu (de vreo 3 ani) îl am și pe gay-boyfriend (o să apară într-un capitol special :p) și e tare bine!
Patry
19 March, 2011 at 11:12 pmSti tu ce sti. si eu sunt intr-un moment in care am nevoie de un prienten bun de gen masculin. :) dar.. nu putem avea tot ce ne dorim [in cazul meu]
dana123
19 March, 2011 at 11:10 pm…Ha!!!
Exact ASA CEVA vroiam si eu dar…cica ,,nu exista”!(wtf)
…ba mai mult- tot felul de ,,tembeli” – in diverse discutii- se incapataneaza sa ,,demonstreze” ei ca prietenia dintre un barbat si o femeie ,,nu e posibila”…
…oricum-ar putea exista(macar) o speranta- daca tinem cont de vorbele lui M. Eliade:,,Intre un barbat si o femeie poate exista o prietenie adevarata,daca fiecare iubeste pe altcineva sau -DACA AMANDOI SUNT FOARTE INTELIGENTI.”
,,A bon entendeur, salut!”