Uneori parcă mi se strânge sufletul, ca un ghemotoc de hârtie pe care am înșirat la un moment dat cuvinte fără sens. Poate dacă aș putea să fac un salt într-un viitor, l-aș face. Acolo să am posibilitatea să dau delete unor momente, poate aș face-o.
Povestea mea este despre o mulțime de oameni care caută iubire.
Și totuși, sunt toți speriați și fug de ea.
Povestea mea este despre o mulțime de oameni care uită iubirea.
Și totuși, se zbat s-o aibă.
Sunt un punct mic. Rătăcit. Nu știu încotro s-o apuc, de aia prefer să stau. Aș vrea să-mi pot oferi libertatea să stau. Degeaba. Citesc despre răni și despre măștile pe care le construim și le purtăm. Of, oare câte am de rezolvat în viața asta? Și de ce nu există un loc unde ajungi și găsești totul, numerotat de la 1 la infinit. Găsești tot ce-ți trebuie despre tine și uneltele să te repari. Sufăr de abandon, trădare și nedreptate. Mi le-au făcut alții și le fac și eu la rândul meu. Port măștile de dependent, dominator și rigid. Încep să reușesc să mă explic.
Aș vrea să-mi permit să mă las așa cum sunt, fără să mă mai judec pentru orice. Și aș vrea să nu-mi pese de ceea ce spun ceilalți și nici dacă bifez standarde.
Mă uit la filme. Îmi doresc cu toată ființa mea să fiu regizor.
Parcă se strânge cercul și mă sufoc. Nu fac ceea ce-mi doresc. Nu sunt pe un platou de filmare. Nu trăiesc.
Mă uit la filme și tânjesc la lumea aia, de dincolo de barierele mele.
Și aș vrea să fiu acolo și nu știu pe unde s-o iau.
Îmi spuneți: răbdare.
Scriu. Scriu scenarii. Scriu despre asta.
Meditez. Încerc să-mi destup ochii și să păstrez calmul.
Trece timpul și parcă se așează pe pieptul meu. Mă sufocă.
Și dacă n-am să reușesc nimic în viață?
Dacă vin cei 30 de ani, 35, 40, 45 și sunt la fel?
Dacă nu o să pot să ajung la pace cu mine?
Uneori mi-e frică de mă ia cu frisoane. Alteori cad pradă nepăsării. Și ce? Și ce dacă n-o să am, n-o să fiu?
Știi, toată încrederea celor din jur e ca o povară. Toți oamenii-mi spun că nu se poate să nu reușesc. Dar dacă nu o să…? Dacă pur și simplu aleg să mă închid în casă și să mă uit la filme și doar să visez c-o să ajung acolo.
Țintesc sus. Poate prea sus.
Liniștește-mă.
Sunt ancorată la mal, când eu de fapt vreau să mă plimb în larg.
Aș vrea să plec într-o zi spre birou și să mă trezesc în alt oraș. Total necunoscut.
Aș vrea să călătoresc… departe-n alte lumi.
Foto: oceansbridge.com
No Comments