Noapte lungă semi-albă

Două filme, trei discuții.

La două, la trei, la patru sună telefonul.
Tresar. La capătul celălalt al firului se aud voci, dar nu e niciuna pentru mine. Închid, sun.
Nimic.

Hei …fluturii chiar sunt liberi!

Nu înțeleg de ce te comporți așa cu mine… slăbiciuni. Ok, atunci. Pe coordonatele astea, nu cred că pot.

La cinci jumate m-am întins să dorm. Nu am adormit imediat, ci am stat la decantat cuvinte.
Apoi am adormit repetând mantre optimiste. M-am trezit zâmbind c-o lumină ce-mi bătea direct în ochiul drept. Spre fericirea mea, vecina de la doi n-a mai făcut crize de isterie.
Am o fire prea analitică, ciudat… așa se exprimă anii adunați? Dispare impulsul și rămâne rațiunea?

Se închid anumite portițe. Mă sprijin de gard și le privesc. Nu simt nici tristețe, dar nici fericire. E doar viața.
Am plantat copăcei verzi și frumoși și am crezut că o să stau o veșnicie să-i văd cum cresc. Iată că nu-i așa, mă mir că nu m-am prins de asta până acum.
După o perioadă trebuie să plec să plantez alți copăcei…

Nu mai am despre ce să scriu. În degete nu-mi mai stau emoții.

HugsLovePeace
>.<