noi nu întinerim

Noi nu întinerim şi nici nu ne naştem învăţaţi şi nici nu recunoaştem regretele şi nici nu alergăm cu braţele deschise spre lume, în lume. Sau spre iubire.

De aia mulţumim celor care ne aduc aminte adevăruri.

Noi nu întinerim şi timpul îşi pierde răbdarea şi nimic nu se transformă în veşnicie.  Şi în loc să stăm drepţi în faţa amintirilor noastre, vrem să fugim repede-repede, să nu ne prindă din urmă. E nedrept faţă de ele.

De aceea e bine să iubeşti tot ce ai trăit, fie negru, fie roşu.

Oare eu cîte sosii am? Şi dacă am să întîlnesc cu una faţă în faţă, oare am să mă supăr pentru că nu-s unică în imagine sau am să-i zîmbesc? Oare cum e cînd te vezi în oglinda reală?

Şi oare cîţi oameni am întîlnit pînă acum? Şi cîţi am făcut să zîmbească? Şi cîţi m-au făcut să zîmbesc? Dar oare în cîte fotografii apar şi posesorul se întreabă cine sunt? Dar oare eu cîte fotografii cu necunoscuţi am? Şi pe cîţi am vrut să-i prind în secunda suspansului?

Viaţa mea ce e? O  floare? O îmbrăţişare? Căutări? Iubiri? Sau suma tuturor vieţilor cu care am intrat în contact? Şi dacă am să nu fac vreodată ceva, oare cît o să mă influenţeze acel neştiut nimic? Sau acel ceva?O să scriu o carte? O să fac un film? O să am pagini goale? Nu. Nimic nu e gol, nu e fără greutate şi nici nu e transparent. Avem o idee greşită a nimicului.

Noi nu întinerim! Iar mie nu-mi plac coşciugele. Parcă te îngrădesc. Pentru că nu ai de unde să ştii că în groapă nu vrei să valsezi. E păcat să vrei să fii incinerat? Nu cred în testamente şi nu cred în oamenii răi. Oamnii răi nu au fond de existenţă. Cred că este numai o etapă. Omul rău nu există!

Nu aştepta ocazia. S-ar putea să nu vină. Nu m-am născut ştiută. Nici bunul samaritean. Nici rea şi nici bună. M-am construit bucată cu bucată: frumos, urît, clişeu, nou, superficial, original, intelect, sentiment, cerebral, visător, kitch, modern, oameni din mine. Înclină-te în faţa celor care merită.

Oana Pellea. Nici nu ştiu ce să zic despre acest mare om. Am văzut-o la Profesioniştii. I-am scris şi mi-a răspuns. Mi-a adus aminte că “Trăim o minune!” şi că marile iubiri nu-s cele clasice…”iubirea vieţii mele, mama” care în ultima zi din vaţa i-a spus “gagico, a fost fooooarte mişto.” Ar fi genial să găsim pe net interviurile cu Oana Pellea, pentru că aduce aminte ceea ce uităm mereu, că nu întinerim şi că viaţa e construită pe zile… iar azi e mai interesantă decît peste cinci ani.

Şi pentru că se poate ce ziceţi de asta?

Titanic 2

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KAUC2tTDFOU]

! Am o nouă “iubire”. O cheamă Amy Macdonald.

Şi o nouă recomandare. Piesa Melancolie, în regia Andreei Vulpe, care sperăm să vină la Teatrul Act. Eu am văzut o bucată la Tîrgovişte… asta pînă să fac un atac de panică şi să părăsesc sala. Dar şi atacurile astea sunt tot ale mele…Ah, şi credeţi-mă pe cuvînt, Cristina Florea este o nouă revelaţie a teatrului romînesc. Dar să mai treacă puţin din timp…