26.08.2007 – publicat de azize_mahtub (un alter ego mai trist)
“Nu dorm. Cred ca nimeni nu doarme acum. E sambata seara. E seara de povesti. Lasa muzica sa curga in surdina si asculta-ma…
Ultima oara te-am vazut intr-o gara. Era cald. Aerul tremura. Pe frunte ne curgeau emotiile. Abia atunci realizasem ca ai pistrui. Erau atat de naturali, atat de bine asezati incat lipsa lor ti-ar fi distrus din farmec. Zambeai temator. Ochii mari si negri priveau ingrijorati omul in costum care flutura steagul. Am scos capul pe geamul jegarit de atatea drumuri si ti-am aruncat esarfa mea rosie. Stiam ca-ti place atat de mult. Am zambit larg si am inceput sa trimit timpul cu mana dreapta. Ti-am promis scrisori si mi-ai promis vizite cand te vei face mare.
Ultima oara sedeai acolo pe acel peron. Ne stiam de doua saptamani, dar parca ne stiam de-o viata. Imi pupasei obrazul in linistea apusului si iti atinsesem palmele. Ne tineam de mana. Imi aduceai flori si eu iti dadeam din cana mea de compot de cirese. Intr-o seara te-ai apropiat de mine si mi-ai sarutat buzele. Am inchis ochii amandoi si am lasat destinul sa-si urmeze condeiul. Ne jurasem iubire. Iubire vesnica. Ne jurasem intalnire in fiecare an in acelasi loc in aceeasi zi.
Nu m-am intors niciodata inapoi. Parintii isi schimbau destinatia in fiecare vacanta. Si cand am crescut suficient cat sa ma urc singura in tren scrisorile incetasera sa mai vina de ceva vreme.
Te-am visat multe nopti tulburate de amintiri. Si mi-am imaginat tot mereu cum ai fi aratat langa mine sau cum am fi aratat impreuna. Te-am cautat dupa cativa ani trecuti. Te-am cautat cand mi-am amintit de esarfa rosie… o zarisem intr-o fotografie. Langa mine erai tu…timid…aproape un fricos antisocial…dar numai eu iti stiam chipul. Te mutasei. Cu totul. Cu tot cu amintirile mele.
Te-am mai vazut o singura data. Am banuit ca esti tu dupa forma ochilor si dupa pistruii perfect asezati cu gratie si cu dragoste pe nasul tau carn. O strangeai de mana in multime. Si ea iti adulmeca toate gesturile. Te-am urmarit ascunsa. Pentru o secunda te-ai uitat la mine. Nu m-ai recunoscut. Si eu am plecat capul zambind a amintire…”
5 Comments
ilinca
12 January, 2010 at 2:53 pmeu ma gandesc la finalul cartii lui Camil Petrescu “ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”: “A doua zi m-am mutat la hotel pentru saptamana pe care aveam s-o mai petrec in permisie. I-am daruit nevesti-mi inca o suma ca aceea ceruta de ea la Campulung si m-am interesat sa vad cu ce formalitate ii pot darui casele de la Constanta. I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti… de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul.”
jocktherock
12 January, 2010 at 2:19 pmnice!
lumea-in-dungi
12 January, 2010 at 1:51 pmimi aduci aminte de filmul ala, Before sunrise.
:) ma faci mai indragostita decat sunt:)) Multumesc!
Cristian Lisandru
12 January, 2010 at 11:33 amMi-a plăcut ideea de mutare cu tot cu amintiri… Chiar dacă are o mare tristeţe în ea…
Cristian Ion
12 January, 2010 at 8:11 amAmintiri…
La Multi Ani
O zi minunata iti doresc