sunt apatică.
mă doare corpul.
am văzut Still Alice. m-a întristat și mai tare.
e primul an când sunt departe de oamenii mei. de săbători. dacă nu puneam preț pe asta până acum, ei bine, e adevărat că îți dai seama de valoarea a ceva, atunci când acel ceva nu mai e la îndemână.
respir greu. sunt pe puf de nas de când am venit aici. cred că sunt dependentă.
avem brăduț. e drăguț.
nu prea am ce spus.
nu am niciun fel de energie. aș vrea să zac.
aș vrea să am zile fără să fac nimic. fără să lucrez. să aplic la zeci de joburi. să citesc cursuri. să refac scrisori de intenție.
zile când mă uit la filme. fără oprire. și nu mă stresez pentru nimic. și sunt liniștită și încrezătoare.
am 30 de ani și simt că nu mai am timp s-o iau de la capăt.
că am avut timp, dar că acum încep altfel calculele.
nu mai am timp de marea carieră, de făcut filme, de scris cărți.
nu m-am pregătit pentru nimic, în ciuda obsesiei mele pentru planuri.
nu am făcut nimic.
#ofrazapezi
4 Comments
Oana
14 December, 2015 at 10:07 amAm ajuns in UK acum 8 ani, la 28 de ani. Intr-un moment cand cautarile de sine, goana dupa sens erau mai acute ca niciodata. Nu a ajutat faptul ca am ajuns intr-un loc alcatuit din gandiri si structuri atat de diferite de cele pe care le stiam. Cautarilor si zvarcolirilor mele de troubled soul le-am adaugat pe cele de emigrant; (sau poate nu stiu, s-au adunat si pitrocit si rezolvat impreuna?). Am trecut prin toate etapele pe cale le regasesti in teoriile de integrare hoffstediana – de la innamorare de tactul, finetea si civilizatia britanica, la apoi idealizarea imaginii de “acasa” (in prima dimineata de Craciun departe, puteam sa jur ca simt mirosul cozonacului bunicamii – fapt care mi-a produs o boceala necontrolabila). Am ajuns apoi in timp sa vad lucrurile mai rational, sa imi dau seama ce mi se potriveste si ce nu mi se potriveste in fiecare dintre cele doua culturi; iar in final mi-am dat seama ca pot sa fac un echilibru intre ele; si intre partile din mine pe care le credeam antagoniste. Mi-a luat aproape 8 ani sa ajung la un fel de intelegere a noului om care am devenit in fuziunea asta. Intre timp prietenii mei din Romania au cate doi copii, case, familii largite, cariere sigure si in general siguranta unui fel de destin prestabilit. Si sunt fericiti. La fel cum sunt si io fericita acum; doar ca pe un path diferit.
Am plecat din Romania pentru ca voiam sa explorez lumea, oamenii, sa respir altfel, mai cuprinzator, sa ma aventurez, sa scap din zona de confort a unui destin prestabilit. O parte din mine intotdeauna va fi “acasa” cred; dar eu nu mai sunt acolo.
Huhh..am umplut jumatate de pagina; m-am regasit printre gandurile tale si mi-am lasat cuvintele sa zburde :)
Evergreen
14 December, 2015 at 11:49 amAh, ce bine să citesc asta… :) Multumesc, Oana
ana
11 December, 2015 at 2:15 pmAm vazut Still Alice acum ceva vreme si am plans.
Saptamana trecuta am vazut You’re not you si am plans si mai mult. eliberator , chiar…
Evergreen
14 December, 2015 at 11:49 amDragă Ana, dă-i cu boceală, vin vremuri mai calde :)