Not another manic monday

N-am făcut mare lucru din ce mi-am propus. Am hălăduit fără reper. Când pe net, când pe străzi, când prin casele prietenilor. E de bine. M-am uitat la filme (A Serbian Film, Dead Silence – sucks, Paranormal Activity II, Les Amours Imaginaires – Xavier Dolan te iubesc, prietene gay!) și am încercat să fac teme sau să mă ocup de îndatoririle din câmpul muncii. Le-am efectuat pe jumate… să zicem.

În fiecare zi e ziua cuiva. Mă anunță facebook-ul. Nu știu ce să fac atunci când nu-l cunosc pe omul respectiv (personal), deși e în lista de prieteni: să-i zic sau să nu-i zic lma? De obicei zic, că nu mă dor degetele să scriu, dar chiar simt asta? Ori doar sunt automatizată? Și omul ăla chiar se bucură? Sau dă și el un like?

Eu nu urăsc zilele de luni. Doar că e o stare generală și nu pot să evit apartenența la ea. Oamenii-s morocănoși lunea. Mie mi-e somn și atât. Oamenii-s mahmuri lunea. Eu mă rezum la un singur pahar de vin. Oamenii-s înciudați că nu e încă duminică. Mie mi-e poftă de cafea.

Nu se mai întâmplă nimic spectaculos în lume ori doar nu mă mai atinge pe mine. Încerc să scriu o povestire erotică pe care s-o public (eventual), dacă nu este de-a dreptul execrabilă. Experimentez teritorii noi și e amuzant, dar și înspăimântător.

Folosesc prea mult limba engleză. Nu e corect!

Aș putea trăi cu ciocolată de casă, paste (a la moi), supă de găluște și ceai verde. Chiar aș putea, dar m-aș rostogoli până la școală. Sunt o fire disciplinată. Îmi impun limite. Poate pentru că am făcut sport. Sau poate doar mi-e teamă.

Well, am mai scris una. Sper să nu mai întristez pe nimeni cu ea…

HugsLovePeace
>.<