Notă de fapt

Filele din calendar se rup. Nu ţin niciodată pe douămiiopt pe peretele cu zile. Nu le mai număr şi nu le mai succed în nici o ordine firească sau aleatoare. La mine ordinea e dezordine. Deşi nu pare.  Prefer să le închid şi să respir de început. Pătrăţelele din calendar se taie cu un X roşu. Au trecut … au mai rămas X zile pînă… Azi. E o problemă universală cea a timpului. De fapt, sunt o mie de probleme universale cu care ne pierdem minţile: timp, spaţiu, iubire adevărată, principiu, prietenie, minciună, moarte (sau de ce nu cad stelele din Carul Mare?)… Şi pentru nici o problemă de acest gen nu avem un răspuns concret, credibil, convingător şi clar. Ne lăsăm purtaţi de diverse răspunsuri plauzibile pe moment, în funcţie de interlocutor, climă şi nivel alcoolic în sînge. Sau în funcţie de adrenalina produsă de o ţigară mai tare. Mîine o luăm de la capăt lipsiţi de convingerea zilei de ieri. Mai dramatic este cînd uităm cu desăvîrşire care a fost întrebarea şi alergăm haotic printre răspunsuri. De obicei luăm ce ne convine pe moment, cît să nu cădem în propria dizgraţie. Uneori e bine s-o laşi mai moale cu tine însuţi. Alteori prea te moleşeşti.

Gînduri confuze de om paranoizat la maxim.

Nu ştiu. Mi s-a părut întotdeauna un răspuns mai clar decît alte mii. Altele bine construite, cu argumente şi exemple faptice. Cînd mi-ai zis nu ştiu, am înţeles perfect şi nu mai deschid o polemică pe răspunsul tău. Nu şti şi gata! Mai bine că mi se uscase gîtul.

Eu aş vrea să ştiu pînă unde pot să urc.

Climaxul apare cînd ne înfierbîntăm cu toţii şi suntem la un pas de luptă. Deşi fiecare îşi aplică propria problemă la nivel individual şi îşi răspunde tot pentru sine. Norocos cel ce nimereşte stări asemănătoare şi îi zboară mintea pentru a convinge.

Mă întreb fix în acest moment cîţi oameni simt exact ceea ce simt eu? O foame tîmpită şi o sumedenie de cuvinte fără rost? Şi încep s-o dau a la Foer cu întrebări din alea grele. Nu înţeleg de ce ne complicăm cînd putem trăi aşa, într-o normalitate uşor de înghiţit.

! Mulholland Dr mi-a spart capul încă din primele cinşpe minute. E în stand by. Am văzut jumate din filmul RocknRolla, în regia lui Guy Ritchie, care cred că s-a tîmpit de la Madonna. Nu am înţeles mare lucru, plus că era piratat aiurea.

! Am citit juma din cartea “Albastru nemărginit, aproape transparent” a lui Ryu Murakami (asta pentru că la Tîrg am fost aşa de entuziasmată că l-am confundat cu fra-su, Haruki). De obicei nu mă las şi duc cartea la bun sfîrşit, dar asta mi-a mîncat ficaţii şi am închis-o cu un zîmbet triumfător. Numele japoneze sunt oribile şi greu mi-am dat seama de sexul personajelor. Două cuvinte caracterizează cartea: sex şi droguri. Not my type.

! Am avut tentativă de a citi “Nostalgia” a lui Cărtărescu (poate veţi arunca cu roşii), dar mi-a amintit de G. Călinescu şi a rămas în stand by. Poate nu era momentul.

! A rămas “Evanghelia după Isus Cristos” a lui Saramago. Ea m-a captivat.

Cheers!