Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Nu Ana, nu pot să fiu sociabilă cu necunoscuții

Am fost cuminte, să știi. Nu m-am îmbătat, dar am fumat cât pentru două zile. Mi s-a stricat bricheta, aia despre care ai spus că pare de la loto, dar ea e zippo și-am primit-o cado’. N-o mai repar. N-am renunțat la tutun de dragul ei, dar acum s-a terminat comedia. Nu m-am pupat cu străinii. N-am devenit sinceră și patetică. Ce dracu’, abia dacă am devenit zâmbitoare și amicală.

Deci nu Ana, nu mai pot să mă integrez ca altă dată. De fapt, nu știu dacă am putut vreodată să fac față unui grup mare de necunoscuti, cel mult le-am zâmbit dintr-un colț de unde încercam să vorbesc cu pereții.  Altă treabă e când sunt cu ai mei, ai mei care se împuținează și vorba ta, trebuie să cunoaștem oameni noi. Dar cum? Cum, când eu abia dacă deschid gura să salut? Cum, când pe fața mea se citește nimicul? Cum, când tot ce visez când sunt acolo este să stau în patul meu, în lumea mea, cu ale mele?

Caut oameni noi cu care să învăț să socializez. Cu care să ies din când în când la o bere, la un film, la o galerie de artă. Oameni noi cu care să nu devin cea mai bună prietenă pentru că nu intenționez să mă atașez. Sufăr mult după ce nu mai e și nu e vina nimănui, deci nu mă pot supăra pe cineva anume, ci doar pe situație și pe ăla ca nu dă la fel, să zicem.

Deci aștept să mă invitați să ies cu voi și cu prietenii voștri. Și promit să mă urnesc din pat, să zâmbesc și să fiu comunicativă. Caut oameni noi cu care să înlocuiesc absența celor vechi. Caut oameni noi ca să-mi funcționeze creierul deja ralantizat. Caut oameni noi pentru că vreau să aparțin, pentru că atunci când vine vorba de urbe, societate, ieșiri, dau chix de una singură.

A, sunt în stadiul în care m-aș certa cu toată lumea. În stadiul în care nu mai țin nimic și le zic pe toate, de când eram copii și ne jucam cu dejtele în nămol. Deci evit orice formă de comunicare cu oamenii vechi, din cauza cărora, pe de-o parte, am și ajuns aici. O, da. Terapeutul ar spune că nu e vina lor, ci a mea. Corect, a mea că nu plec de lângă ei.

Pam pam!

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    ana
    31 May, 2012 at 1:11 pm

    Pai in cazul asta poate iesim intr=o zi la o bere. Mie imi place mult cum scrii.

  • Reply
    Evergreen
    26 May, 2012 at 12:49 pm

    Nu mi se pare cliseu :) Si nu imi amputez capacitatea de atasare, doar ca instaurez o diferenta. O sa-i am pe aia de suflet si pe ceilalti pentru a nu ma simtit complet in afara societatii.

  • Reply
    gro
    26 May, 2012 at 9:01 am

    fain sa vrei. tine bine de asta, trage-te, impinge-te.
    dar daca n-a iesit bine cu aia vechi, ce-o sa impiedica sa iasa tot asa cu cei noi? doar amputarea capacitatii de atasare? n-o fi cam prea cliseu, nu

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.