Nu e din poveste

… e de aici din realitate.

Nu am înţeles niciodată de ce o femeie rămîne înrădăcinată în durere? De ce acceptă să fie bătută şi umilită, de ce găseşte soluţii de compromis şi de ce se ascunde în spatele ideii că aşa îi oferă o familie copilului?

Nu am înţeles niciodată de ce se lasă călcată în picioare la propriu şi de ce fel de dependenţă vorbim?

Mă revoltă să văd copii distruşi psihic veniţi din familii dezbinate unde poveştile cu cenuşărese şi zmei s-au transformat într-o realitate crudă pe fundalul ţipetelor şi pumnilor opriţi cu bestialitate în obrazul mamei. O mamă care tremură cînd aude cheia în uşă, care-şi face cruce poate-poate azi nu e nervos, care-şi varsă of-urile pe umerii blajini ai copiilor şi care consideră că asta e viaţa şi nu există sau nu merită mai mult.

E de vină sistemul, educaţia, destinul? Unde e problema şi cine o rezolvă? Care e începutul sfîrşitului şi mai există viaţă după? Cine le ajută şi cum?

Ştiu o mulţime de cazuri şi am asistat la unele.

Eu am avut parte de violenţă verbală care m-a  marcat şi care m-a distrus încet şi sigur. Cu greu reuşesc să mă reconstruiesc. Şi poate că dacă răiam într-o familie normală azi nu m-aş mai fi confruntat cu atacuri de panică şi dezechilibre emoţionale.

Îmi amintesc de un vecin care-şi bătea soţia. Ea fugea cu cei doi copii unde vedea cu ochii. O dată a venit la noi. Ea plină de sînge şi vînătă de mai demult, în picioarele goale plîngînd. Copiii o strîngeau de picioare şi tremurau ca varga. Erau în şosete. Cînd l-au auzit pe tatăl lor că bate la uşă şi urlă aproape că au leşinat. Ne implorau să nu deschidem că îi omoară.

O altă vecină se bătea parte în parte cu soţul ei, asta după ce băgau o cantitate de alcool considerabilă cît să nu mai simtă. Băiatul lor de cîţiva ani stătea ghemuit sub masă şi îşi astupa urechile.

Şi mai ştiu atîtea şi atîtea…

Nu e normal şi nu asta e viaţa! Nimeni nu merită să fie lovit, nimeni nu merită să trăiască în teroare. Pentru că la final totul va fi un mare regret, un regret care nu se va putea repara nicicînd. Şi mai mult decît regretul care apasă o asemenea mamă va fi nevoită să accepte şi distrugerea propriilor copii care de cele mai multe ori se transformă în modelele avute: un tată violent sau o mamă umilită.

Nu e poveste!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GDGwgzyYwNA]