Confesiuni

Nu există suficient alcool pe pământ cât să-mi treacă mie gandurile

Anestezie. Mă las să cad în nisip. Să uit de mine. Să îmbrățișez valuri cu gândul că-s delfin. Poate în altă viață am fost. Și delfin și melc și suflet pereche. Dar cine mai știe? Că e un cocktail de gânduri. Dar când beau am curaj, am curaj să fiu cum sunt eu.

N-am mai băut. Nu mai simt nevoia să-mi spăl mintea. Nu mai simt nevoia să mă manipulez și nici să-mi vâjîie creierii. N-am mai fumat nici iarbă. Pe mine mă paranoizează detașarea aia. Dar poate despre asta e, despre lipsa atașamentului de concret.

N-am mai simțit nevoia să mă remarce lumea pe stradă. Să las o impresie prin imaginea mea. N-am nicio imagine că-s dita’ lumina.

Azi pentru prima oară m-am uitat în oglindă. Altfel. În ochii mei. Nu m-am uitat niciodată-n ochii mei. M-am uitat numai în poze și uneori mi-au plăcut, dar deseori am regretat că nu-s albaștri. De parcă de la tata numai asta aș fi putut avea. Azi m-am uitat în ochii mei și m-au surprins că-s vii și înflăcărați. Că-s ochi de om îndrăgostit. Cu sclipirea aia care duce spre nebunie frumoasă.

Io nu mai simt nevoia să beau ca să aflu cine sunt de fapt. Și nu mai simt nevoia să-ți spun despre mine. Să-ți scriu că te iubesc. Io nu mai simt nevoia să vin spre tine, ci să stau. Nici să te anunț că te aștept. Nici nimic. Probabil că degetele mele vor scrie din ce în ce mai rar despre chipul tău. Și probabil că buzele mele vor spune din ce în ce mai rar numele tău. Și probabil că o să-mi fie din ce în ce mai puțin dor de tine. Dar în fiecare zi, în fiecare zi iubirea va fi acolo. Io azi am simțit pentru prima oară nu aparțin de tine, că nu depind de tine, că nu trebuie să mă zbat să vii la mine… Io azi am simțit că-s eu cu mine într-un univers perfect.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=AIIovpUQiro[/youtube]

LovePeaceHugs
>.<

 

Foto

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.