Cand pornim dintr-un loc impachetam si luam cu noi si bagajele emotionale si demonii ascunsi in cutiile cu flori din dulap. Ca asa suntem noi, ne atasam de lucruri si ne-lucruri si suntem firi strangatoare. Si pornim. Intr-o casa noua, intr-o relatie noua… you name it.
Dupa ce trece prima etapa, aceea a entuziasmului si a optimismului, dupa ce se aseaza lucrurile si ramanem singuri cu noi, intra in actiune sabotorii. Cam cat bine poate sa duca un om? Ia sa ii dam putin la gioale ca sa-si aduca aminte cine e de fapt.
Si cum suntem noi bine, sanatosi, ne pocneste dintr-o data: dar daca. Dar daca am ajuns aici, dar o sa facem aceleasi greseli pe care le-am facut, o sa dam chix si o sa ajungem in locul din care venim si in care nu vrem sa ne intoarcem? Dar daca nu suntem suficient de buni sau de pregatiti si nu o sa ne descurcam? Dar daca nu o sa ne mai iubim? Daca trecem iar prin despartirea aia nasoala, daca esuam? Daca esuam iar si iar? Sigur esuam, cum sa nu? Suntem predispusi spre greseli, ca suntem buni de nimic.
Si incepe tirada interioara.
Nu ne mai oprim din dat cu tot ce avem la indemana.
Se aduna fricile la sfat. Apar indoielile. Apar toate situatiile nerezolvate din trecut. Ne refugiem intr-un viitor atat de improbabil.
Se aduna toate si ne trezim intr-o groapa plina de mizerie si depresie.
Cum dracului am ajuns iar aici, ca parca ieri impachetam si porneam spre lumina? Am ajuns. Mai conteaza cum? Cu propriile forte si arme. Acum sa vedem cum iesim.
Pai, pentru prima data, cand suntem inecati de frici, cand simtim ca se sfarseste pamantul, cand credem despre noi ca suntem incapabili si incompetenti, sa ne amintim asta: nu mai suntem aceeasi oameni si nu mai facem acelelasi greseli.
Probabil ca o vom da de gard cu gratie, probabil ca o sa ne mai trezim alunecand sau cazand direct cu curul de asfalt, probabil ca vom mai intampina dureri, depresii si suferinte, dar ele nu vor fi niciodata aceleasi. Pentru ca am mai facut un pas. Unul mic pentru omenire, dar gigantic pentru noi.
No Comments