Totul se misca, dar parca sta pe loc. Nu se mai invarte nimic, nu mai exista un Univers care sa ma scoata din transa, nu mai exist eu si incet-incet dispare si el din peisaj . Ma pierd printre stradute si ma bucur de singuratate, aprind o tigara si visez la ziua de maine.
Drumul casa – munca – facultate – casa imi pare interminabil si uneori ma enervez cumplit ca Bucurestiul este atat de mare, iar acum de cand e atat de frig parca e mai mult trafic si parca lumea devine din ce in ce mai haotica si parca simti cum stratul de ozon se subtiaza pe zi ce trece si cum te ating ultravioletele si cum o iei razna.
Si te calmezi, faci o baie fierbinte odata ajuns in barlog si a doua zi o iei de la capat prin infern. Si totul se rezuma la viata asta care zboara pe langa tine, la rutina si la monotonie, la tine atrofiindu-te in fata TV-ului pt ca ti-e prea lene sa iesi, la tine imbatranid…
Si totul se rezuma la noi ca ne complacem si uitam ce inseamna esenta, traim superficial, mancam junk food-uri, bem sucuri ce contin muuulte E-uri, fumam ca turcii, luptam pentru niste idealuri de rahat, suntem ipocriti si mult prea toleranti, iubim pe apucate si ne plagem de conditia noastra.
Si de fapt totul se rezuma la mine ca cer prea mult, ca mi-e dor de el, de noi asa cum eram inainte.
No Comments