Confesiuni

Nu pleca. Rămâi. Așteaptă-mă

Uneori mă gândesc că nu se poate termina totul aici. În universul ăsta. Că e incorect, conform cu setul meu de valori și că am dreptul la mai multe șanse. Parcă-mi vine să bat din picior ca un copil râzgâiat. Mai vreau timp! Timp cu oamenii pe care i-am pierdut, dar timp cu conștientizarea senzațiilor de după pierdere. Altfel, mă obișnuiesc să le iau pe toate ca și cum mi se cuvin. Nu mi se cuvine nimic, dar pun stăpânire pe oameni, senzații, situații și chiar viață și mă îmbăt cu iluzia că dețin controlul. Ajung să mă confund cu un creator suprem, dintr-un complex al muritorului, probabil.

brandon long

Nu suport ideea că oamenii dispar din viața mea, deși la fel procedez și eu când simt și cred că s-a încheiat o poveste. Numai că eu plec cu explicații. Unii pleacă pur și simplu, dispar, fără să zică nimic. Și mă lasă cu un miliard de întrebări, gânduri, scenarii neconsumate. De aia aș vrea să am curajul să le spun să rămână sau speranța că nu s-a terminat tot. Definitiv. Irevocabil.

Uneori, când mă trezesc amorțită dimineața și nu sar imediat în viață, mă uit pe geam. Las mereu o crăpătură între cele două draperii, atât de enervantă, dar atât de utilă. Și îi iau la numărat pe toți cei de care mi-e dor. Dimineața, pe stomacul gol de emoții. Nu știu ce le-aș spune dacă i-aș vedea acum, dar probabil că și o tăcere lungă e sănătoasă.

Mă plimb cu tata pe o alee îmbibată de alb lăptos. Așa mi s-a instaurat mie în imaginar că arată cealaltă lume unde repari ce ai lăsat nereparat aici. Nu ne zicem nimic. Mă uit la tâmplele lui cărunte, la pomeții lui proeminenți, la mâinile pe care le-am atins ultima dată reci bocnă. Tăcem. Și odată cu tăcerea trăim plenitudinea unei iubiri necondiționate, venită din ambele direcții. Ne plimbăm pe o alee dintr-un vis și nu ne spunem nimic. Știm amândoi că acolo, pe pământ, am fi putut fi mai mult decât un tată rătăcit și-o fiică rebelă.

Mai sunt ființe vii cu care n-am încheiat povestea. Dar am încheiat-o aici.

Sunt într-un moment bun. Al vieții mele.
Știu asta pentru că nu-mi doresc să fiu nicăieri în altă parte.

Foto: Brandon Long

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    anonim
    27 December, 2014 at 8:40 pm

    Eu nu sunt un creator. Dar nu vei incheia povestea aici. Punct.
    Si in general, nimic din tot ceea ce eu iubesc -&- si este bine, nu se va incheia niciodata.
    Daca esti in acest moment bun al vietii tale, sa nu se termine niciodata. Vei merge spre mai bun.
    Sa nu ma intrebi de ce. Asa trebuie. E simplu . Eu am putere sa hotarasc.

    • Reply
      Evergreen
      12 December, 2016 at 10:21 am

      Uite, iti raspund dupa doi ani. Crezi ca s-a terminat?

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.