Confesiuni

Nu port umbrelă

Stăteam de 15 minute, udă leoarcă, în stație la 135, jos pe banca umedă.
În căști aveam asta, venită aleatoriu în acel moment.
Privind în bălțile gri am văzut chipurile oamenilor din jurul meu.
Nu am avut curajul să ridic privirea, ci am contemplat tristețea din cotlonul meu.

Nu am înțeles niciodată oamenii și totuși i-am iubit.

Nu-s un om trist, dar uneori o dau în dramatisme. De obicei debordez de veselie, chef de viață și umor, dar cu toții avem zile mai puțin bune, nu? Asta nu înseamnă că nu-s un om vesel, ci înseamnă că prefer să tac în mine.

Îmi place ploaia, mai cu seamă cea de azi, caldă și moale, deasă și nebună. Mi-ar plăcea și mai mult s-o împart.

E una din zilele acelea când mă simt bine să nu știu, când mă simt bine cu certitudinea că nimeni n-a murit de dor, când plouă și zâmbesc de la geam c-o cană aburindă de cafea. E una din zilele acelea când mi-e bine singură și când nu mi-e teamă de asta.

Oamenii renunță după ce obțin ceea ce doresc.

Se aplică aici teoria fructului interzis care-și pierde farmecul când devine accesibil. Oamenii sunt mai atrași de lucrurile complicate pentru că astea îi fac să freamăte, pe când cele simple sunt atât de ușor de avut și de consumat. Oamenii își pun brațele la piept și privesc de sus, apoi își fac bocceluța, sting lumânarea c-o suflare curajoasă, zăvorăsc ușile și pleacă… uită însă că în urma lor rămâne tot timpul cineva care privește la fereastră.

Privesc pe fereastră în grădinița din fața blocului.
În locul salciei copilăriei crește alta. Se satură de apă.
Privesc ferestrele vecinilor obosiți de atâta ploaie.
Este frumos…

 

HugsLovePeace
>.<

 

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    piticugras
    29 November, 2010 at 7:07 pm

    ihi. frumos a scris fata asta…

  • Reply
    Nu port umbrelă - Ziarul toateBlogurile.ro
    29 November, 2010 at 4:05 pm

    […] Nu port umbrelă Mon Nov 29, 2010 17:36 pm Stăteam de 15 minute, udă leoarcă, în stație la 135, jos pe banca umedă. În căști aveam asta, venită aleatoriu în acel moment. Privind în bălțile gri am văzut chipurile oamenilor din jurul meu. Nu am avut curajul să ridic privirea, ci am contemplat tristețea din cotlonul meu. Nu am înțeles niciodată oamenii și totuși i-am […] […]

  • Reply
    Evergreen
    29 November, 2010 at 4:00 pm

    Miss S – ma faci sa rosesc, thx

  • Reply
    Miss S
    29 November, 2010 at 3:59 pm

    Iarasi un post care mi-a placut enorm…superb…am citit postul ascultand moonlight sonata.. frumos..

    mi-a placut mult chestia cu oamenii care isi fac bocceluta si pleaca, dar nu se uita ca ramane cineva la fereastra…frumos, Evergreeno, esti o fiinta frumoasa

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.