Nu rămân pentru ce am trăit, rămân pentru ce vine

Am văzut demult un serial australian în care două femei cu o prietenie veche si lungă s-au întrebat dacă ar mai fi prietene în prezent. Răspunsul a fost clar nu. Dar au ales totuși să aibă o relație de dragul trecutului.

Ei, eu știu că sună romantic și nu pot să neg că am rămas imună la acel moment. Mi-a mișcat o coardă și am zis, da bă, rămâi cu omul ăla că te știe cu părul de pe picioare de la 12 ani. Și am oprit filmul și l-am ținut pe Leonte de vorbă (era un monolog) despre relații și viață și trecut, de l-a luat cu somn direct.

Mna. A doua zi m-am trezit foarte, dar foarte nervoasă pe acest subiect, căci noaptea e un bun sfetnic și am urlat tot la Leonte (săracul).

Știi ceva? NU RĂMÂI ÎNTR-O RELAȚIE PENTRU CE AI TRĂIT, trebuie să rămâi pentru că ai evoluat împreună cu omul ăla, că aveti aceleași pasiuni sau că vorbiți aceeași limbă. Cele 12 beri și nopți profunde au fost esențiale în 2008, dar chiar nu pot fi combustibilul unei relații în prezent.

Așa e în toate relațiile: prietenie, căsnicie, surorie, frăție. Te leaga amintirile sau sângele, dar nu înseamnă că te leagă o relație.

Relațiile sunt vii. Nu trebuie să fie toxice și nici grele. Evoluează, se transformă, se dezvoltă sau din contră. Nu ați pățit să vă vedeți cu anumiți oameni, buni prieteni la un moment dat în viață și pur și simplu să nu puteți pricepe de ce naiba sunteți acolo sau unde s-a dus tot?

Și, da. Eu iubesc relațiile. Sunt 100% acolo, dau mult, mă chinui, discut, fac gesturi. Am fost genul low maintenance o vreme lungă, căci liniștea celorlați oameni era mai importantă decât confortul sau binele meu. Dar am învățat că “toată viața” este o declarație foarte romantică și simpatică, dar vine la pachet cu multe provocări. Uneori, toată viața e 7 ani. Atât s-a putut.

Succesul relațiilor vine din capacitatea noastră de a avea răbdare cu evoluția și transformarea celuilalt, dar și a noastră. Vine din dorința aprigă de a iubi omul ăla. Vine din onestitate, respect, răbdare, încredere, blândețe. Vine din toate emoțiile care formează, de fapt, iubirea.

Altfel, să ne legăm de niște momente post-mortem, nu facem decât să ne amăgim.

Am observat mulți prieteni care se văd și tot ce vorbesc sunt amintiri de atunci când erau ei, făceau ei… aia e tot. O serie de ciorbe reîncălzite. Nu zic, mai fac și eu așa cu prietenii vechi de tot, dar de cele mai multe ori vorbim prezentul. Și nu bârfulițe, care au și ele farmecul lor, vorbim greul, vorbim fricile, vorbim despre provocările noastre, eșecurile noastre sau bucuriile.

Și uneori vorbim și de cărți.

Mi-am amintit că mi-a reproșat cineva acum mulți ani că m-am schimbat. Și m-a durut atunci, căci am stilul ăsta de a fi dedicată oamenilor. Dar mi-am dat seama ca e bine că m-am schimbat, ca ar fi fost penibil ca Evergreen din 2005 să fie la fel cu Evergreen din 2010. Au trecut 5 ani ffs, nu am învățat nimic din ei? Rămân aceeași bleagă? Nope. Nu mai zic de 2023. Alt om, efectiv!

S-au terminat relații cu oameni foarte importanți din viața mea. Oameni care au fost bucăți mari în anumite perioade, care mi-au format mintea și gândirea, care mi-au fost sprijin și iubire. Nu știu dacă asta a fost tot, dar știu că nu pot să rămân în ceva care nu se mai leagă. Poate nu s-a legat niciodată și am fost eu foarte oarbă. Poate mi-am dorit prea mult să meargă. Poate am forțat.

*poate au fost valențele mele border, descoperite de ceva vreme.

Dar despre asta într-un alt capitol când mă voi simți întreagă să scriu despre asta.

Poate e doar viața.