Nu știu ce aștept de la viață și ea nu știe ce să-mi dea

N-am mai băut. Nu știu ce s-a petrecut în organismul meu, dar am refuzat pahare de vin, cutii de bere sau rachiu făcut de bunica. N-am mai fumat, dar deja a devenit eveniment. N-am mai scris și-mi pulsează degetele de cuvinte. Numai creierul și-a luat timp liber, de nu vrea să se adune. Parcă simt o presiune-n creștet și nu mă pot concentra deloc.

Am scris o listă. Despre mine. Despre ce să clarific despre mine… de la a vrea sau nu o relație, până la a vrea sau nu un job stabil. Am început să le descos, să le așez, să le adun și am decis să mă reapuc de terapie. Spun asta de vreo trei ani…

Dacă m-am îndoit de mine în privința ta, acum știu că te-am iubit pentru că am găsit în tine ceva din mine. Că în spatele scutului am văzut ceva ce mi-ar fi putut aparține, ceva ce am crezut că pot vindeca prin iubire. Ce prostie, nu? Ce naivă… Eu pe tine te-am dorit tare, tare de tot. Și viața mi-a dat mereu ce mi-am dorit, dar când a fost vorba de iubiri, nu le-a potrivit. N-a vrut ea. S-au întors fețele, dar prea târziu.

Trasez to do list-uri pentru că nu mă pot focusa pe o direcție. Sunt complet împrăștiată în viața mea și nu știu ce să-i cer. Ea nu știe ce să-mi ofere și sunt prinsă-n neant. Levitez. Visez la galaxii îndepărtate unde viața se desfășoară ca-n filme. Ca-n imaginarul meu. Vin gânduri. Compun scenarii. Așez în viața reală. Nimic. Sufăr că mă atașez. Și fug. Așa că păstrez imaginarul pentru călătoriile mele și în realitate o ard indiferent.

Ba că scriu scenariu, ba că trimit CV-uri, ba că lucrez pentru blog să-l fac mai arătos, ba că…

nici nu știu de ce mai scriu aici, ar fi trebuit să scriu cartea aia

am nevoie de ceva nou. de o senzație nouă care să mă facă să vibrez.

mă uit la unii oameni și parcă-i invidiez. apoi ei vin și-mi spun că duc o viață minunată, eu. că sunt uau. și eu mă uit la mine și rânjesc. de unde atâta viață?

…

foto