Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

nu te mişca!

” Nu ştiu unde se duc oamenii care mor, dar ştiu unde rămîn” – non ti muovere

De rămas bun e frumoasă tăcerea.

Am lăsat-o deoparte pe Lolita pentru că nu a reuşit să mă prindă în mrejele ei de nimfetă şi l-am agăţat de-o filă pe Cioran cu Silogismele amărăciunii. Şi tot citesc la el şi tot m-apucă şi rumeg în sinea mea şi zic şi da şi nu şi ce-o fi vrut să zică domne… că mie-mi place directul şi nu să deduc din mintea artistului.

Nu mi-e bine. Mint cu neruşinare şi zîmbesc tont. Dar cine mă cunoaşte ştie că zic aşa de florile mărului că sunt bine… că nu sunt. Şi probabil că e normal să nu fiu şi nu numai din cauza lui tata, ci şi din cauza situaţiei în care mă aflu, dar despre care nici nu vreau să mai vorbesc. În fine, îmi pun muzichie tristă şi plîng cu ochii-n monitor. Apoi mă opresc şi şterg praful şi apoi mai începe o piesă care mă atinge (gen Gotye – heart a mess) şi iar mă ia şi iar mă lasă.

Colerica de mine! Acum cică-s colerică, în liceu eram sangivinică pur temperament. Şi colericii-s din ăia care se apucă de ceva şi nu mai termină, care nu-şi găsesc determinarea şi care sunt emotivi şi activi şi primari…

Asemenea pasionaţilor, flegmaticilor şi sangvinicilor, şi temperamentul dumneavoastră este considerat puternic. Vă caracterizează în esenţă trei trăsături: o emotivitate puternică, multă energie şi o mare legătură cu prezentul.

La coleric dialectica interioară este mai puţin utilă. El este tentat atunci când nu reuşeşte ceva să schimbe mai curând obiectele sau situaţiile din jurul său, decât pe el însuşi. O altă trăsătură peste care psihologii vă recomandă insistent să treceţi este cea sintetizată într-o expresie caracteristică pentru dumneavoastră: “sunt aşa cum sunt şi trebuie să mă luaţi ca atare” (după modelul cine mă vrea mă place aşea!… şi continuă… suuuuunt o fată rea! ) trăsătură excelent exprimată în celebrul “dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” al lui Alexandru Lăpuşneanu. (mă jur că e unul din citatele pe care le folosesc frecvent).

Desigur, nu este nimic rău în faptul că, foarte natural, aveţi iniţiativă şi conduceţi grupul în care vă aflaţi. Necazurile apar atunci când datorită firii dumneavoastră prea aprinse, impulsive, prea puţin controlate, mai ales în adolescenţă, vi se întâmplă să faceţi gafe sau să întreceţi măsura. (mereu mă cert cu gaşca cînd e de făcut ceva şi mă implic prea mult şi apoi mă apucă crizele, noroc că-s omi cu capul pe umeri şi nu îmi dau peste ceafă).

Temperamentul dumneavoastră are o mare calitate: căldura, uşurinţa cu care vorbiţi cu oamenii, reconfortante chiar şi pentru temperamentele mai reci (flegmaticii, nonşalanţii, melancolicii). (în perioada asta nici nu vreau să văd oamenii, darămite să le mai şi vorbesc).

Altfel, o trăsătură importantă a temperamentului coleric este valoarea mare acordată acţiunii. Psihologia şi literatura de specialitate au descris de multe ori destine tumultoase ale unor colerici ca Beaumarchais sau Hemingway, care au avut tendinţa să trăiască mai multe existenţe, să cunoască tot, să realizeze tot.

Alţi colerici, deşi excelent dotaţi, au realizat foarte puţin, fiindcă n-au reuşit să se restrângă doar la câteva domenii. “Strunit” prin educaţie şi integrare în colectiv, temperamentul dumneavoastră se îndulceşte şi devine mai stabil şi mai înţelept.

Coleric cu taur şi cu ascendent în scorpion. Tacîmul perfect pentru o viaţă ratată.

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply
    elwira2009
    30 March, 2009 at 3:51 pm

    Eu sunt colerica de cand ma stiu. Dar m-am obisnuit cu mine.

  • Reply
    raggio
    26 March, 2009 at 8:28 pm

    Dacă ai nevoie de ceva, mă găseşti pe mess.
    Şi eu tot colerică+scorpion. Ascendentul nu mi-l ştiu.

  • Reply
    deea
    26 March, 2009 at 8:26 pm

    e absolut normal sa te simti asa…si sigur o sa treaca, la un moment dat…curaj evergreen!
    hugs…hugs

  • Reply
    lollitta
    26 March, 2009 at 8:05 pm

    nu stiu daca te ajuta cu ceva sa-ti spun ca o sa treaca… probabil ca nu. si nici aproape eu nu prea stiu cum sa fiu in situatiile astea. oricum, tu esti cea care la un moment dat o sa se ridice si-o sa mearga mai departe…

  • Reply
    dlskla
    26 March, 2009 at 7:18 pm

    e normal sa nuvrei nici sa vezi nici sa vorbesti cu oameni in perioada aceasta, mie unul mi-au trebuit luni de zile sa ma reapropii, parca nu mai regaseam nici ritmul nici sensul apropierii tacerea si izolarea fiindu mi parca mai necesare…silogismele amaraciunii ? nu e rau, dar nu le as mai reciti

  • Reply
    unicornu'
    26 March, 2009 at 5:59 pm

    cand a murit tata, acum 3 ani (abia facuse 50 de ani) am plans de m-au luat dracii, ca era ca si cum ar fi facut-o special! unde nu ne mai vazusem de 10 ani, am crezut tot timpul ca e timp, ca o sa ne vedem, ca o sa avem Discutia. si m-am trezit ca nu o sa-l mai vad Niciodata!!! si am inghitit in mine toate semnele de intrebare… dintre care cea mai mare: oare m-a iubit vreodata?…
    colerica, berbec, optimista! :)
    show must go on…

  • Reply
    puck
    26 March, 2009 at 5:23 pm

    calc, mananc ciocolata si imi curg lacrimile. nu ma intreba de ce. si mie imi place My heart’s a mess.

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.