Artă

Nuntă în Basarabia

Nu e nici critică şi nici cronică pentru că s-ar putea să se înţeleagă greşit. E vorba de senzaţiile pe care le-am trăit la Timişoara atunci cînd a început să ruleze filmul “Nuntă în Basarabia” de la emoţii şi pînă la senzaţia pielii de găină, gol în stomac, teamă, furie pe problemele tehnice…

Nap Toader aka Napoleon Helmis mi-e prof de regie şi parcă pe toată durata filmului am trăit alături de el aceleaşi emoţii. L-am recunoscut în fiecare cadru şi în fiecare replică. La final am zis-o cu voce tare: asta e amprenta lui Nap – un Logigan ascuns după un ghiveci.

E un prof mişto şi recunosc că mi-era teamă să-i vizionez filmul pentru a nu-mi influenţa respectul şi încrederea pe care i le acord.  Nu am văzut “Italiencele”, dar i-am recunoscut maniera.

Nu scriu aceste rînduri pentru a-mi ridica în slăvi un prof. Sunt multe prea selectivă ca să fac asta şi mai mult de atît, nici nu cred că proful are habar de blogul ăsta… so, ceea ce vine, vine din mine şi din entuziasmul că cinematografia romînească a luat o întorsătură şi că a apărut un film pentru oameni şi nu pentru premii.

Nap este contra valului şi s-ar putea ca unii dintre noi să nu fim pregătiţi pentru asta sau să avem aşteptări prea mari, dar eu parcă abia aşteptam să văd o comedie romantică romînească cu glume pe gustul meu şi cu o poveste cu care pot să mă identific.

Filmul nu se vrea să fie de festivaluri, ci comercial, aproape de spectator, de omul de rînd care nu a citit Kafka, ci care vine la cinema să se simtă bine.

E menit să distreze şi să atingă ici-colo nişte puncte şi de ordin politic – fraţii de peste Prut (aici m-a atins, eu fiind unul din oamenii care încă se întreabă de ce nu ne unim?), de relaţii interumane indiferent de naţionalitate şi de destin.

Mi-a plăcut ideea cu stop motion-urile potrivite cu cheia filmului. Una din scenele la care am crezut că pic de pe scaun a fost cu sîrba oltenească, dar am trăit şi momente de suspans şi emoţie (ruleta rusească sau cîntecul “aşa-mi vine cîteodată să dau cu cuţitu-n piatră pe care l-am cîntat tare odată cu personajele din film şi publicul din Piaţa Unirii).

Nu ştiu dacă v-am zis, dar Vlad Logigan este o mare “dragoste” de-a mea, deci m-a cucerit şi la capitolul distribuţie. Pe lîngă Vlad şi Tache Florescu a fost atracţia serii, chiar dacă a fost într-un rol secundar.

Şto! Mi-şto! Fuck Stalin! Cine e mai frumoasă – eu sau maică-ta? bucăţi din dialog.

Toate astea şi multe altele m-au determinat ca la final să aplaud şi să fluier frenetic.

Ce m-a debusolat la un moment dat a fost finalul care a fost unul fals.

Pe lîngă faptul că regizorul Nap Toader era plin de emoţii dupa proiecţie şi în timpul discuţiilor, proful Nap Helmis ne-a făcut să ne simţim (pe studenţii de la regie anul I) importanţi amintind că suntem acolo în public. Un gest simplu a însemnat pentru mine ceva măreţ şi emoţionant.

Cînd vine în Bucureşti promit să dau de veste. Fac lobby pentru filmul ăsta!

Enjoy!

*Mi-am făcut o supă şi mă pregătesc să zac.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    marcel
    12 May, 2010 at 12:18 pm

    Nu are cine sa te frectioneze ?

    Ma ofer voluntar…, ce zici ?

  • Reply
    julieinaugust
    12 May, 2010 at 9:50 am

    Mergem sa facem o hora olteneasca :)Asteptam Nunta sa vina si la noi,in Bucuresti!

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.