Sunt unele momente în viaţă cînd pur şi simplu se anulează sau dispar cu desăvîrşire unele sentimente.
Unii le numesc toane. Eu le zic drame.
De aceea nu cred în jurăminte veşnice sau în vise “pentru totdeauna” pentru că nu ştii cînd se iveştie ziua fatidică cînd pur şi simplu te trezeşti gol de sentimente, cu mîinile reci şi cu umărul dezvelit.
Sunt unele momente în viaţa cînd se dărîmă toate cărămizile puse cu tîlc. Şi chiar de-ai tencuit cu sudoare şi ani, vine un vîj şi le pune la pămînt. N-ar fi asta o tragedie dacă s-ar construi la loc, dar nimeni nu mai are răbdare s-o ia de la capăt. Rămînd ridurile şi o plescăială de lehamite.
În ultimul timp am tot trecut prin vîj-uri şi ce este cel mai ciudat este că mi-a fost frig şi nimeni nu mi-a întins un fular. Poate e un soi de victimizare sau poate e un joc stupid de puzzle sau poate e o toană. Orice ar fi goliciunea persistă şi parcă o prind în mîini.
E luni. E încă luni. Începusem acest luni cu un zîmbet infantil şi o doză suficientă de pozitivism, cît să-ncapă în luni. Toată ziua am avut mîinile reci. Am suflat în ele aer cald, dar nimic. Am fumat cu poftă pînă m-a luat ameţeala. Şi într-atîţia oameni sunt atît de străină…
Cineva m-a adus pe motor acasă. Am strîns tare de barele de susţinere de teamă să nu mor. Dacă-aş fi putut aş fi apucat cu dinţii. Pînă cînd am început să devin una cu viteza şi să mă las în voia sorţii. Pînă la urmă numărînd pe degete ce-aş avea de pierdut?
8 Comments
VolunteersPrincess
24 September, 2009 at 9:57 pmAi scris cum se-ntampla, asa de frumos ca vreau sa fiu in locul tau, vreau acuma sa vina momentul ala, de ce sa astept pe mai tarziu. Si momentele astea au farmecul lor, sa ma las tarita de sentimente si experiente (fie ele si negative) e cam tot ce astept de la viata si de la mine.
Lucius Fascius
22 September, 2009 at 4:53 pmO varianta ar fi ca totdeauna sa fi pregatit(a) pentru ce e mai rau, sa construiesti tinand cond ca poate candva se va darama, sa traiesti tinand cont ca vei muri, sa incepi relatii stiind ca ele au sanse mari/mici sa se destrame. Si daca stii sa faci asta fara sa fi nihilist sau pesimist cronic, atunci poate nu va fi totul vesnic, dar macar te scutesti de surprize neplacute.
josnebunia
22 September, 2009 at 6:56 amMintile noastre sunt limitate temporal, astfel ca nu putem percepe timpul decat finit. “Pentru totdeauna” se poate doar prin trecerea intr-o alta dimensiune, iar intrebarea e : cine se sacrifica si ce lasa in urma?
thor
22 September, 2009 at 6:00 amNumarind in gind pe degete nu? Lasind gluma deoparte, esti vie, ai sentimente, si nu doar de dragul referintei ai unele mai putin placute. Toti avem astfel de momente. Carpe diem!
Liana
21 September, 2009 at 8:42 pmAuzi… eu zic ca un regizor premiat postmortem ii ajunge Romaniei pentru urmatorul secol. Si daca te gandesti mai bine, o sa ai nevoie sa imprumuti degete. Ti le ofer si pe ale mele ;) La fel de inghetate.
angela ribus
21 September, 2009 at 7:36 pmUite, am doua maini calde pentru tine.
Si un suras. Si doi ochi care te citesc mereu cu drag. Chiar si cand esti trista. Mai ales atunci.
Senzatia de vij pleaca asa cum a venit.
Food For Depression
21 September, 2009 at 6:50 pmPoate ca unele sentimente dispar numai ca sa faca loc altora ce urmeaza sa se nasca.
ionouka
21 September, 2009 at 4:51 pmE doar o drama. Una dintre ele, cu nimic mai importanta sau mai relevanta. Nu inseamna nimic, miine o sa stii sigur asta. Or sa ti se incalzeasca palmele si-o sa te simti intre prieteni. Cit despre ce-ai avea de pierdut, nici nu incep sa enumar…