Încă una și vă las pe ziua de azi.
În timpul cafelei și pe acordurile unei melodii care cândva mă rănea cu fiecare vers, am constatat încă un lucru despre viață. De ce sufăr ca un câine și mă consum până nu mai pot, dacă oricum știu că și asta ia sfârșit? Adică nu pot trece direct la momentul ăsta?
La momentul în care melodiile: asta asta asta asta asta rămân doar niște melodii frumoase pe care le iubesc?
Nu pot fi atât de lucidă în momentele alea încât să-mi zic că nu merită? Că nu ține toată viața? Nici una și nici cealaltă?
Păi nu pot, dar acum când această dumă a devenit parte din mine, mă voi chinui s-o aplic dacă mai e cazul. Și va mai fi.
HugsLovePeace
Să vă distrați azi, da? Să ieșiți la promenade pe seară și să vă țineți de mâini. Da? Pentru mine. Și să vă iubiți, că-i tare fain!
>.<
3 Comments
Dragă Moş Crăciun, « Eva
7 November, 2010 at 11:07 am[…] Merge mai departe la: Copila, Cristi, Leusor, Lillee, Mih, Angel, Alex`andra si Evergreen. […]
Evergreen
5 November, 2010 at 8:25 pm:) Pai cam da…
martisor
5 November, 2010 at 11:47 amCea mai mare surpriza e sa constati ca suferinta are ceva sa-ti spuna. Si sa-ti dai seama ca pana nu stai cu ea la o cafea sa o asculti ce vrea sa-ti spuna despre tine, te vei trezi de zeci de ori in situatii similare care sa-ti provoace aceeasi suferinta.
Abia dupa ce stai sa o asculti si intelegi ce vrea de la tine poti merge la nivelul urmator, in care sa iti dai seama ca suferinta nu e necesara.
In prima instanta, suferinta iti spune ceva despre tine. Vrea sa te invete ceva. Am inteles ca daca te imprietenesti cu ea, totul devine mai usor. Permite-ti sa suferi cand suferi si nu mai crede ca e o stare de care trebuie sa scapi… :)