O duminică bună

N-am mai avut de un amar de ani o duminică așa. N-am putut s-o las să treacă fără s-o notez în catastiful evergreenesc.

În tot haosul ăsta emoțional, se mai întâlnesc doi desfigurați care vor să râdă. Și să se țină-n brațe. Și să lenevească până la prânz. Și să nu conteze cine au fost înainte de momentul ăsta. Și să fie pur și simplu, fără să aibă vreun dor de ducă. În tot haosul ăsta unde nu ne mai pricepem unii pe alții, tânjim la lucrurile banale, cum ar fi o dimineață târzie de duminică, o cafea cu două cuburi de zahăr, un episod pe repeat din South Park și un pupat pe păr la momentul oportun.

Probabil că universul s-a emoționat și mi-a dat cadou ziua asta. Dacă n-aș suferi de scepticism, aș spune că ăsta e un soi de fericire. Dar mă abțin să definesc senzații.

 

***te uit. și mă bucură nespus senzația asta.
te uit și când o să se întâmple asta o să-ți amintești tu.
și n-am să mai fiu.