O emoţie reală face cît o mie de fantezii

High Fidelity rullez big time, chiar dacă am văzut numai jumate de film. Jon Cusak a spus ceva care m-a tot frămîntat. Un mare adevăr despre fiinţa umană şi gîndurile sale.

Oamenii trăiesc în fantezii şi de cele mai multe ori aleg să trateze viaţa reală cu mare indiferenţă, ajungînd chiar s-o renege. Vorbea de o femeie nouă în viaţa lui. Cum că ea e o fantezie care-l fereşte de problemele cotidiene şi care-i poate oferi o sumedenie de momente remarcabile.

Femeia pe care o avea deja era prea reală, tangibilă şi căra cu ea un bagaj emoţional care implica şi diverse probleme sau chiloţi de babă din bumbac din care curg aţe. Spunînd asta a realizat că de fapt ceea ce are lîngă el este ce contează şi că şi fantezia odată devenind realitate poate să poarte în sertar cîteva perechi de chiloţi vechi.

Şi m-am regăsit în spusele sale. O lungă perioadă din viaţă am trăit numai în fantezii. Pentru mine viaţa reală era doar obligaţia de a deschide ochii cînd traversez, nevoile fiziologice, eventual ceva chefuri, în rest totul era proiectat într-o fantezie stupidă şi dorită cu ardoare. Am iubit un om timp de 6 ani. Pe ascuns, pe faţă, pe dos. Pe acest om abia dacă-l cunoşteam, dar pentru mine era fericirea, prinţul pe cal alb, omul care putea să mă atingă doar şi să-mi ia toate durerile, un nurofen de suflet, dacă vreţi.

În timpul ăsta am avut relaţii cu oameni pe care-i iubeam în viaţa reală cu tot cu problemele lor, cu nasul plin de muci sau durerile de măsele la 3 noaptea. Cînd nu-mi convenea ceva, ceea ce se întîmpla destul de des, închideam porţile palatului şi mă ascundeam în braţele fantomei mele.

Pînă să-l cunosc pe Puştiu am tot trişat în jocul iubirii. Abia pe el (probabil şi odată cu vîrsta) am reuşit să nu-l mai înşel cu imagini ale unor presupuşi sortiţi, abia pe el am decis să-l accept cu tot cu probleme şi cu găuri în şosete, cu mîini prea subţiri sau cafea prea dulce.

Şi-s total dedicată. Ceea ce înseamnă nervi de oţel şi probabil dureri mai mari, dar şi o iubire care poate muta munţi sau frînge demoni.

Şi asta e pentru toţi cei care încă-şi proiectează relaţii idilice, poveşti de amor ca-n filme, perfecţiune şi fericire maximă – la nivel de fantezie totul e posibil, la nivel de realitate toţi avem chichiţele noastre, dar asta nu înseamnă că o relaţie, o iubire sau o poveste nu pot fi remarcabile, memorabile sau chiar de vis.

Şi mi-e bine acum. Mi-e tare tare bine acum! Aşa că închideţi bine bagajele, aruncaţi pe geam fantomele şi trăiţi viaţa în minunea asta numită prezent, oricît de stupid, greu, prost, dureros sau tragic ar fi.

Hugs dragilor,

Şi dacă nu aţi văzut Merry Madagascar, chiar dacă a trecut Crăciunul vi-l recomand cu drag.