Arta Secvente

O emoţie reală face cît o mie de fantezii

High Fidelity rullez big time, chiar dacă am văzut numai jumate de film. Jon Cusak a spus ceva care m-a tot frămîntat. Un mare adevăr despre fiinţa umană şi gîndurile sale.

Oamenii trăiesc în fantezii şi de cele mai multe ori aleg să trateze viaţa reală cu mare indiferenţă, ajungînd chiar s-o renege. Vorbea de o femeie nouă în viaţa lui. Cum că ea e o fantezie care-l fereşte de problemele cotidiene şi care-i poate oferi o sumedenie de momente remarcabile.

Femeia pe care o avea deja era prea reală, tangibilă şi căra cu ea un bagaj emoţional care implica şi diverse probleme sau chiloţi de babă din bumbac din care curg aţe. Spunînd asta a realizat că de fapt ceea ce are lîngă el este ce contează şi că şi fantezia odată devenind realitate poate să poarte în sertar cîteva perechi de chiloţi vechi.

Şi m-am regăsit în spusele sale. O lungă perioadă din viaţă am trăit numai în fantezii. Pentru mine viaţa reală era doar obligaţia de a deschide ochii cînd traversez, nevoile fiziologice, eventual ceva chefuri, în rest totul era proiectat într-o fantezie stupidă şi dorită cu ardoare. Am iubit un om timp de 6 ani. Pe ascuns, pe faţă, pe dos. Pe acest om abia dacă-l cunoşteam, dar pentru mine era fericirea, prinţul pe cal alb, omul care putea să mă atingă doar şi să-mi ia toate durerile, un nurofen de suflet, dacă vreţi.

În timpul ăsta am avut relaţii cu oameni pe care-i iubeam în viaţa reală cu tot cu problemele lor, cu nasul plin de muci sau durerile de măsele la 3 noaptea. Cînd nu-mi convenea ceva, ceea ce se întîmpla destul de des, închideam porţile palatului şi mă ascundeam în braţele fantomei mele.

Pînă să-l cunosc pe Puştiu am tot trişat în jocul iubirii. Abia pe el (probabil şi odată cu vîrsta) am reuşit să nu-l mai înşel cu imagini ale unor presupuşi sortiţi, abia pe el am decis să-l accept cu tot cu probleme şi cu găuri în şosete, cu mîini prea subţiri sau cafea prea dulce.

Şi-s total dedicată. Ceea ce înseamnă nervi de oţel şi probabil dureri mai mari, dar şi o iubire care poate muta munţi sau frînge demoni.

Şi asta e pentru toţi cei care încă-şi proiectează relaţii idilice, poveşti de amor ca-n filme, perfecţiune şi fericire maximă – la nivel de fantezie totul e posibil, la nivel de realitate toţi avem chichiţele noastre, dar asta nu înseamnă că o relaţie, o iubire sau o poveste nu pot fi remarcabile, memorabile sau chiar de vis.

Şi mi-e bine acum. Mi-e tare tare bine acum! Aşa că închideţi bine bagajele, aruncaţi pe geam fantomele şi trăiţi viaţa în minunea asta numită prezent, oricît de stupid, greu, prost, dureros sau tragic ar fi.

Hugs dragilor,

Şi dacă nu aţi văzut Merry Madagascar, chiar dacă a trecut Crăciunul vi-l recomand cu drag.

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply
    lumea-in-dungi
    7 January, 2010 at 9:19 am

    probabil ne refugiem undeva in abisul gandurilor si visam la iubiri perfecte, mangaiere si cel iubit sa se plieze perfect peste toate asteptarile. Si eu visam.si inca mai visez. uneori iau calitatile unuia si le transform in mintea mea in puteri magice, de vindecare, de bucurie. defapt, dupa un tip iti dai seama ca sunt practic niste lucruri banale si importante in orice relatie.
    Vorbeam intr-o zi cu o prietena si mai ca s-a rastit la mine: barbatul ideal nu exista!!! nu exista, ce nu intelegi? ” :))

  • Reply
    Sim
    6 January, 2010 at 10:54 am

    N-am auzit de filmul acesta, dar articolul tau m-a convins sa il vad cat mai curand. Foarte frumos ce ai scris. :)

  • Reply
    eugencalota
    6 January, 2010 at 10:39 am

    O analiza sincera a tendintelor de a evada din lumea aceasta in cautarea fantasmelor si regasirea “paradisului de dupa colt”.
    Excelent articol! Bravo!

  • Reply
    noapteaiguanei
    6 January, 2010 at 10:01 am

    “Şi mi-e bine acum. Mi-e tare tare bine acum! Aşa că închideţi bine bagajele, aruncaţi pe geam fantomele şi trăiţi viaţa în minunea asta numită prezent, oricît de stupid, greu, prost, dureros sau tragic ar fi.” – mare adevăr grăit-ai! Îţi doresc să păstrezi starea de bine!

  • Reply
    raggio
    6 January, 2010 at 9:15 am

    Şi eu am avut fantoma mea timp de 4 ani. Un fel de “lasă-mă şi nu-mi da pace”. Din fericire l-am cunoscut pe Eduard şi obsesia a început treptat să se estompeze. Acum e doar un punct alb într-un sertar prăfuit.

    Oricum relaţii ca-n filme nu există. Suntem oameni, avem defecte şi ciudăţenii. Dar dacă ştim să trecem peste ele şi să dăruim dragoste atunci totul poate să devină idilic. :) Te pup!

  • Reply
    Mi
    6 January, 2010 at 8:01 am

    superba postare despre irealitate-realitate.cred ca fanteziile sunt bune sa existe, insa cumva sa le separam de realitate. sa pastram o parte din ele doar pentru noi.

  • Reply
    ionouka
    6 January, 2010 at 7:40 am

    Welldone, you did good!

  • Reply
    evergreenstory
    5 January, 2010 at 11:02 pm

    timisoreanco – te imbratisez!

    Papillon – ce nume frumos :) sa-mi zici daca ti-a placut

    Calin – uuuuf, mie mi-au trebuit cativa ani buni, am tot citit chestii si o tura la psihoterapeut si constientizarea ca fara ele mi-e mai bine. nu stiu cum sa-ti zic ca nu vreau sa sune din carti, dar in primul rand trebe sa le accepti ca exista ca-s ale tale. adica sa nu te mai infioare cand iti vin in suflet. sa nu-ti mai tremure genunchii. apoi totul devine mai usor.

    iti tin pumnii. trec. sa stii ca trec.

  • Reply
    CalinC
    5 January, 2010 at 10:57 pm

    pe mine m-ai convins sa-mi arunc fantomele. da’ ele e rele, si trece prin zid, prin foc, prin apa, si iara vine la mine! ce sa-i mai fac?

  • Reply
    Papillon
    5 January, 2010 at 10:54 pm

    m-ai convins! ma voi uita.

  • Reply
    timisoreanca
    5 January, 2010 at 9:37 pm

    Impresionant! M-am regasit perfect in randurile tale… Exact prin asta am trecut si eu! Bravo pentru postare… m-a uns pe suflet… Ai mare, mare dreptate!!! :)Hugs!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.