o fugă nebună

Am văzut scris pe o fotografie un mesaj: dacă cineva fuge înseamnă că în adîncul sufletului vrea să fie urmărit. Desigur, în filme se întîmplă din astea, vine ploaia, îi udă, ei îi e frig, ăla nu se uită la sfîrcurile ei întărite, ci o priveşte cu dragoste direct în ochi şi apoi tam-nisam scoate un ditamai inelul cu ditamai pietroaia şi gata, generic de final. mi-ar plăcea să-l refuze, jur!

Am o perioadă agitată maxim. În afară de fuga propriu-zisă de colo-colo mai fug şi de mine şi eu sunt foarte rapidă şi mi-e că mă prind din urmă şi-mi dau două palme de pînă la urmă chiar îmi văd ceafa.

Azi noapte pe la unşpe m-am plimbat cu rolele de la Moşilor la Universitate. Exceptînd toţi psihopaţii şi lăsîndu-i de-o parte pe cei doi care m-au şi urmărit senzaţia a fost demenţială. Oamenii se uitau la mine de parcă eram extraterestru. Mă amuza. Dar eu aveam în căşti dat tare albumul The XX. Probabil am şi cîntat la un moment dat. A fost genial! O senzaţie de spaţiu şi libertate cum rar simţi în Bucureşti.

Azi m-am trezit fericită pur şi simplu. Beau cafeaua pe fugă să ajung să filmez ceva pe la 13:30. Sunt optimistă în privinţa viitorului meu, deşi nu am găsit job, am senzaţia că lucrurile se vor aşeza îndată ce-mi accept fuga. Şi-s pe cale s-o accept.

E tîrziu şi trebuie să plec. Azi îmi petrec ziua cu mămica. Am făcut un obicei din asta, în fiecare săptămînă ne vedem şi petrecm o zi împreună. Şi e aşa frumoooos.