Mă încearcă iar sentimentul de fugă
Îmi vâjâie mintea. Sunt aici, dar sunt departe. Închid ochii și tânjesc la un sentiment de liniște. O liniște venită din interior, care se prelinge înspre afară. O liniște care se pune pe mare, pe copaci, pe vânt, pe nisip. Mă întind și nu mai simt nici oboseală, nici gând. Exist pur și simplu. Și e cald, e bine.
Fac parte dintr-o lume și mă adaptez normelor. Dar uneori normele mă sparg pe dinăuntru.
Viața nu-mi mai aparține
E doar o perioadă. E doar o perioadă. E doar o perioadă.
Știu toate textele despre cum fericirea vine din interior, cum viața bună e din tine și mai apoi se întâmplă în exterior. Poate sunt hormonii, poate e astenia de toamnă, poate oboseala, poate mintea care-mi joacă feste. Dar aș vrea să las deoparte tot ce știu și să fiu. Să las tristețea asta să se manifeste. Să las nevoia de o altă lume să fie.
E doar o perioadă.
De ce nu fac tot ce îmi doresc să fac?
No Comments