oamenii mor

Şi nu poţi face nimic să schimbi sau să previi asta.

Am avut o zi îngrozitoare cu certuri, ţipete, acuzaţii şi răutăţi îndreptate spre o rudă de sînge care a reuşit să mă dezamăgească profund.

Ca să fie completă şi în acelaşi ritm am aflat acum cîteva ore de moartea cuiva… Nu suntem rude şi nu ne leagă decît două saluturi în întreaga viaţă, dar cînd am aflat vestea am amuţit şi am început să plîng de groază. Şoc e puţin spus. De fapt, în asemenea situaţii nu rămîne decît strigătul morţii care îmbrăţisează pe cel ales.

Pe drumul spre Oneşti a intrat cineva în maşina lor.  Soţul la volan, îl cunosc din copilărie, soţia în dreapta care a murit în drum spre spital, mama ei şi copilul în vîrstă de o lună. Dragoş este mîndria mamei şi familia lor era exemplu de urmat. Un cuplu frumos şi blînd care începea o nouă etapă: cea de părinţi. Totul a fost spulberat într-o clipită. Pentru supravieţuitori viaţa nu va mai fi niciodată la fel… nici nu pot să-mi imaginez ce trăiesc oamenii care îi aşteptau cu drag acasă. Nici nu pot să-mi imaginez durerea…

Pentru Diana s-au tras clopotele, de restul nu ştim încă nimic, decît că mama ei este în stare gravă … dar oare ce mamă îşi va dori să trăiască fără lumina ochilor? Ce mamă vrea să se ridice din morţi şi să-şi îngroape singurul copil?

Oamenii mor sub ochii noştri şi de cele mai multe ori întoarcem capul spunînd că nouă nu ni se poate întîmpla. Suntem norocoşi cei ce azi deschidem calculatorul şi scriem sau citim, suntem norocoşi cei ce mai avem voce să ne blestemăm traiul, suntem norocoşi noi ce ne trezim pur şi simplu. Noi, cei care îi jelim pe cei morţi suntem plini de noroc pe care-l aruncăm la gunoi cu fiecare ocazie… ne trădăm darul.

Este o tragedie pe care n-o poţi atîrna nicăieri. Cine să plătească? Unde să strigi? Pe cine să te răzbuni?

Vom înghiţi fiecare din pămîntul sortit, dar atît de devreme cum a fost pentru Diana mă răzvrătşte profund. Şi nu am la cine să strig nedreptatea!

E groază…