Îmi zice: ne omoară cerebralitatea asta, trebuie să fim tâmpiți să putem iubi pe cineva.
Zâmbește îndrăgostit: o să vină și-o să te schimbe. Și dacă ți-e frică nu ai decât s-o înfrunți, să te călești, să te vindeci.
Mă întreabă: Rox tu ești fericită așa, în felul ăsta inutil de a trăi?
Dacă dau înapoi paginile jurnalului ăstuia, mă sperii de trăirile mele. Îmi vine să mă iau în brațe și să-mi șoptesc cuvinte blânde. Îmi vine să mă întorc și să mă las în voia sorții, până la capăt. Să trec toate limitele, atunci. Pentru că știu că acum nu se mai poate.
Acum zâmbesc când îi aud pe alții cum povestesc despre zborurile iubirilor. Și nu mă gândesc decât rareori la dorința de a mă lăsa copleșită de sentimente din astea. Acum îmi sclipesc ochii la poveștile lor și undeva în adâncul întunecat al inimii rănite (uau!) parcă-parcă tânjesc.
Cumpăr flori. Zambile, frezii, lalele.
Șșșșș… vreau să aud cum vine primăvara. Și în fiecare zi verdele mă inundă. E după colț. O aud cum își desface brațele. Aud cum se dezmorțește soarele. Aud cum se întind copacii. Acum cum plesnesc bobocii. Au!
Nu știu ce urmează. Dar nu e nimic din ce n-am mai gustat deja.
Scriu de multă vreme.
Aș putea să scriu o carte. Cândva. Despre ce nu mi s-a întâmplat și-aș fi vrut să… iubesc.
HugsLovePeace
>.<
2 Comments
Evergreen
26 March, 2013 at 10:38 pm:) Si eu
Valentina
26 March, 2013 at 10:32 pmEu o sa astept cartea cu ce ti s-a intamplat si ce va urma sa ti se intample :)