Să tac acum? Când am să spun atâtea?
Te așez frumos printre stelele pe care am încetat să le număr
Ești de-o minunăție tare dragă mie
Iubirile se sting. Se frâng. Se pierd…
Urcăm și coborâm în intensitate după bunul plac
Beți și infatuați că suntem înzestrați cu aripi
Efemerul ne așteaptă la colțul străzii
Scădem numărul de mișcări cu care ne îndreptăm acolo
Calculăm speriați ultimele clipe și totuși pașii o iau înaintea timpului nostru
! și ne pierdem pe alte și alte drumuri când de fapt ar trebui să ne ținem strâns de mână
Emoția revederii este inexplicabilă. Tremurul și stomacul care vibra. Așa am realizat cât dor mi-a fost de-un zâmbet atât de cunoscut mie. Altfel aș fi crezut c-am inima de piatră.
Am trăit Egoistul.
A fi sau a nu fi?
Ne naștem, trăim și murim singuri. Este cea mai mare apăsare a omului… de aici se nasc nefericirile.
HugsLovePeace
>.<
4 Comments
INTJ
7 January, 2011 at 2:46 pm“Ne naștem, trăim și murim singuri. Este cea mai mare apăsare a omului… de aici se nasc nefericirile.”
ok, diagnostoc corect, da’ oare altfel chiar nu se poate? sau, de fapt, nu vrem noi?
frmshk
7 January, 2011 at 1:25 pmIarasi zic… acelasi lucru… oricat ar fi de dureros ceva ce-ai trait, n-ai totusi satisfactia ca ai trait, ca ai urcat si ai coborat, ca emotiile si-au spus cuvantul? Ce ne-am face fara tremuratul asta si zvacnirile din stomac? Nu sunt ele frumusetea vietii? Eu asa te vad, asa te percep pe tine – ca pe un om care stie si vrea sa iubeasca, cu tot ce implica asta…
Si, nu, nu e nimic absurd atunci cand simti.
Numai bine.
Elza
7 January, 2011 at 6:54 amnu e absurd deloc…
Oare ar fi absurd? - Ziarul toateBlogurile.ro
6 January, 2011 at 11:26 pm[…] Oare ar fi absurd? Fri Jan 07, 2011 1:06 am Să tac acum? Când am să spun atâtea? Te așez frumos printre stelele pe care am încetat să le număr Ești de-o minunăție tare dragă mie Iubirile se sting. Se frâng. Se pierd… Urcăm și coborâm în intensitate după bunul plac Beți și infatuați că suntem înzestrați cu aripi Efemerul ne așteaptă la colțul străzii […] […]