Oare cine m-am crezut?

Constatări la ceas târziu, frig în coaste și deraieri de pe șosea.

1. Tot oscilez între femeia-copil nebun și femeia de casă. Și azi dimineață, pe când crăpau pietrele de frig și eu de somn, am realizat că dacă aș fi acum acasă, alături de soțul meu, gravidă fiind și oamenii ar fi în cluburi pe mese nu aș fi împlinită. M-aș gândi că aș vrea să fiu acolo și eu nu-s genul care să nu trăiască clipa. Și cumva invers, când ies în cluburi și scot animalul din mine (după cum bine se poate observa din pozele de pe net), nu mă gândesc că aș vrea să fiu acasă alături de soțul meu, gravidă fiind. Nu încă.

2. Am avut un admirator secret. Mi-a scris. De două ori. Romantic. Mă pregătea că vine să mă ia pe sus. I-am răspuns. Mă amăgea. S-a plictisit. Nu mi-a mai scris. Iar din respect pentru intimitate nu postez cele primite.

3. Oamenii caută căi de scăpare, eu rămân.

4. Am realizat încă o dată în viață că sunt absolut incapabilă să fiu supărată pe cineva sau să scot pe cineva cu forcepsul din viața mea. Deși eu am fost avortată din viețile altora, eu nu pot. Și totuși, n-am învățat cum să nu permit să fiu rănită. Însă am învățat despre mine că atâta timp cât comunici sincer, sunt omul care înțelege și cele mai aberante argumente.

5. Visez că mori oameni și mă doare fizic.

6. Iubesc iarna cu frigul ei cu tot. Nu știu când s-a întâmplat asta, dar o consider firească și parte din mine. Mă bucur când ninge, deși-s udă în șoșoni. Și îmi place Bucureștiul cu luminile lui. Și îmi place mirosul de brad.

7. Nu mai mănânc carne, deși uneori mănânc pește. Da, peștele e tot carne. Și da, mă simt vinovată. E cam dificil într-o țară carnivoră. Nu mă deranjează că e puțin mai greu să găsesc ceva care să-mi și placă, dar mă deranjează că oamenii din jur mă pun la zid și-mi pun la îndoială deciziile. Nu mai pot să mănânc carne pentru că iubesc animalele. Poate să sune oricât de prostesc, nu mi-am propus asta, s-a întâmplat de la sine. Am dus lingura la gură și mi-a stat inima.

8. Când mă gândesc la iubire nu văd pe nimeni. Probabil că trebuie să învăț să mă văd pe mine. Sunt în procese de împăcare cu mine însămi.

9. Mă ia cu puseuri de spaime și tristeți și apoi revin pe o linie de plutire lină și echilibrată.

10. Dacă nu am bani mă întristez. Nu pentru că nu am bani, în sine, ci pentru că simt că lipsa lor îmi îngrădește libertatea (atâta cât e ea, în zona urbană) de a face lucrurile pe care mi le doresc. Și pe care le merit.

11. Îmi plac copiii. Sunt teribili. Și-s deștepți și naivi. Și-s curați în privire. Și se bucură.

12. Nu am mai citit de secole. Și nici nu mă lipesc de nicio carte.

13. Împletesc fulare pentru că mă relaxează, nu pentru că am tendințe de bunică.

14. Îmi place cine sunt eu acum. Fix acum. Și-mi place că am devenit mai potolită, nu mai simt că mi-am pierdut esența.

15. De sfârșitul lumii vreau să stau cu cineva drag mie.

16. Îmi lipsește persoana aia cu care să vorbesc în fiecare zi toate tâmpeniile care mi se întâmplă. Persoana aia cu care să ies în orice moment și să mă simt bine. În prezența căreia să tac fără să fie nimic inconfortabil. Cu care să râd până ne dau lacrimile și cu care să mă sfătuiesc în viață: de la culoarea de păr pe 2013 și până la un scenariu de film. Îmi lipsește cel mai bun om din viața mea (care să nu fie surora mea mai mică) pe care-l tot promovează ăștia în filme.

17. Și eu lipsesc cuiva, probabil.

18. Nu știu de ce am numerotat ideile, dar pare că am o logică așa.

19. Mă opresc aici.

 

iubește-mă așa cum sunt. un om care se zbate între himere și realism.

Foto