Pas que je suis l'enfant terrible

Mi-am prins părul în două codițe a la Sailor Moon. Sunt micuțe pentru că maman mă duce mereu la frizer și mă tunde castron. De data asta am reușit să mă fofilez, mizând pe întâmplarea de data trecută, când doamna frizeriță mi-a ciuntit o ureche. Mersul la frizerie e pentru mine mai ceva ca mersul la stomatolog.

Mi-am pus fustița de marinar și tricoul alb, ciupit în partea dreaptă. L-am agățat când m-am urcat în copac pentru corcodușe, dar nu-mi pare rău. Am strâns o groază și le-am mâncat nespălate până am simțit că fac poc. Maman m-a certat că era tricou bun, dar nu mai contează acum. Probabil că o să se facă o gaură mare pentru că tot bag degetul în ea. Sigur o s-o lărgesc suficient cât maman să-mi arunce tricoul. Nu mă sperie, nu e nici măcar preferatul meu.

Am expadrilele în care pot să-l alerg cum trebuie pe vecinul de la 9. Ăla cu ochii verzi care-mi place de mor. Azi o să-l pup de nu se vede. Îl înghesui la colțul blocului și îl pup. Presimt că o să afle maman și o să-mi dea o mamă de bătaie de-o s-o țin minte până în adolescență, dar cum zic oamenii mari (din care-mi place uneori să citez): carpe diem! Să diem, zic!

Sigur tata o să mă verifice la bastonașe și la citire. Ceea ce nu înțeleg pentru că am numai cinci ani și după ultimele calcule mai am vreo doi ani până merg la școală și oricum acolo o iau de la capăt. Probabil o să mă plictisesc crunt în timp ce colegii învață chestiile astea. Mie mi-ar plăcea să mă lase până seara să mă joc cu mașinuțele și să tund păpușile.

Ah, mi-am amintit de ultima ispravă. Pentru că nu-mi place la frizerie și pentru că vreau să am părul lung până la glezne, m-am pus să tund păpușile. Am așteptat două săptămâni să le crească părul și nimic. Am aflat ulterior că nu le mai crește. Ce ciudățenie, dacă tot arată ca niște oameni nu pot să și funcționeze ca unii.

Mi-a cerut prietenia vecinul de la 1. I-am zis că nu. Că vreau să mai copilăresc vreo 3 ani și după aia să mă gândesc serios la viitorul meu. Mi-a făcut tot felul de daruri, mici surprize pe preșul de la ușă: o gumă turbo, o cutie de bonibon, dar eu nimic. L-am ținut de mână în două rânduri, ca să-i încălzesc inima și să nu cumva să uite că are sentimente pentru mine, dar cam atât. Vecinul de la 1 e scump și în sinea mea știu că ne-ar fi bine, dar mă încăpățânez să cred că n-am nevoie. Și asta pentru că tipul de la grădi din grupa mare mi-a zis că mă iubește, dar a pupat-o pe colega lui cu părul lung până la glezne.

Nu-i dau prietenia. Și nici nu mai ies în fața blocului. Și nici nu-l mai sun pe fix să-l rog să dea pe tvr 1 că e tom și jerry. Dar mă gândesc în fiecare zi la el. E frumos vecinul de la 1. Presimt că până mă trezesc eu o s-o placă pe Cornelia de la 7. Așa se întâmplă…

Am stat pe afară azi, dar toți sunt la ștrand sau la bunici. Așa că am stat pe gard și m-am jucat cu gaura din tricou. Până m-a strigat mama să mă duc la masă și la teme. A mai trecut o zi fără să mi se întâmple nimic spectaculos.

 

Celelalte peripeții aici, aici și aici.