Maică-mea e în fibrilații și aproape-n fiecare zi îmi amintește că se apropie Paștele. Și că trebuie să facem curățenie. Din aia cruntă. Cu stat în genunchi și frecat tocurile. Asta după ce a venit duminică șocată de la biserică, pen’că babele s-au caftit pentru trei fire de salcie. Da, la mine-n cameră și la ușa de la intrare stau atârnate fire de salcie. Mie-mi pare rău de copacii ăștia, tare-s frumoși cu frunze.
În fine… maică-mea e o credincioasă care nu se bate pentru a atinge un popă, pesemne că va deveni așa, iar eu o să fac mișto de ea.
Maică-mea și soră-mea țin post. Le apreciez pentru asta, dar eu mănânc nestingherită cea mai mare bucată de negresă și nu mă simt deloc vinovată, nici pentru calorii, nici pentru păcatul de dulce-n post. Una la mână, nu simt să țin post, doi la mână, ar trebui să am o stare anume ca să o pot face, dar nu cred în el. Mai bine țin o cură detoxifiantă. Și mă abțin să înjur sau să vreau să lovesc anumite persoane. Zic.
Îmi amintesc că de Paște mă înnoiam. Asta mi-era fericirea. Nu mi-au plăcut ouăle colorate (excesul m-a dat gata), nici drobul și nici carnea de miel.
Mi-a plăcut să merg la slujbă la Moldova, unde am simțit într-adevăr o emoție atunci când am luat lumina. Doi ani. În rest, motiv de aglomerație și nervi în noaptea de Înviere. Nu mai bine stau acasă? Mă uit la un film?
Nu am simțit niciodată sărbătoarea asta. Ca să nu mai zic că dacă mai văd un iepuraș îi dau un șut în cap. Că nu mai pot cu ei și cu iarba lor fakeuită în coșulețele lor împletite cu mustățile lor enervante. Mă îngozește gândul că enoriașii se vor îngrămădi în magazine și că vor lua cu asalt tarabele. Mă voi închide-n casă, e clar!
Și mă mai enervează că-n vacanță toată lumea pleacă acasă. Dar casa mea e aici. Eu unde să mă duc?
Și chiar acum mi-aș dori să fumez o țigară. Lângă ultima gură de vin din stash-ul evergreenesc. Dar eu îmi doresc multe și primesc insuficient așa că mai bine mă uit la un film.
HugsLovePeace
>.<
7 Comments
Adelina
19 April, 2011 at 6:03 pmPăi să vezi ce îmbulzeală era azi în Obor… şi “iepuraşi” şi ouă super colorate… Poţi să vii la noi, nu plecăm acasă. :) Nu ştiu dacă fac cioco, dar ceva dulce improvizez eu.
Stai liniştită, e foarte greu de ţinut post aşa cum trebuie. Adică să nu faci dragoste, să nu mănânci de dulce, să nu te enervezi, să nu gândeşti de rău… Nici eu nu ţin post. Te pup!
creve
18 April, 2011 at 9:20 pmAi ai cât mă seacă ce a ajuns să facă lumea în perioadele de sărbători. Parcă văd că în scurt timp lumea o să serbeze de Paște învierea iepurașului și de crăciun nașterea lui moș crăciun. Deja unii români nici nu mai știu care e diferența între Paște și Crăciun.
Evergreen
18 April, 2011 at 8:36 pmDena – am vazut si eu o stire. cam nasol. hate cainii comunitari.
Remus – ah, multumesc! chiar azi ziceam ca tre’ sa ajung in Iasi. Dar nu pot in vacanta asta. Dau de veste cand ajung acolo.
Remus
18 April, 2011 at 8:34 pmDaca n-ai unde sa mergi, poti veni pina la Iasi,eu te-as astepta cu drag, sa-ti arat tot ce se poate face in orasul asta .. :)
Dena
18 April, 2011 at 8:22 pmLegat de iepurasi, astazi am aflat ca iepurasii din fata operei timisoarene au fost mancati de cainii comunitari. :(
Si cand ma gandesc ca politistii pazesc lalelele!
Evergreen
18 April, 2011 at 8:14 pmSa stii ca ma gandeam eu ca ai sa ma intelegi :)
pinguinulfurios
18 April, 2011 at 8:13 pmDeci clar, nu esti singura, nu sunt singura cu durere-n coate de Paste, iepuroi si oua colorate, de pustimea care sub pretextul ca se duce sa ia lumina “atarna” prin cluburi.
Si eu-s acasa aici. Aici, acolo, nu conteaza.