Confesiuni

Patru ani de când te-am privit ultima dată-n ochi fără teamă

Stăteam tolănită pe iarbă, zgribulită în sacul de dormit, cu cerul deschis deasupra și pământul rece și primitor sub mine. Într-o semi anestezie a minții m-am uitat la ceas. Și la dată. 28 septembrie 2014. S-au făcut patru ani de când m-am uitat ultima dată fără teamă-n ochii tăi. 1460 de zile dintre care m-a chinuit fantoma ta vreo 1300. În comparație cu măreția lumii, asta e nimic. Raportat la micimea vieții mele cred că m-ai chinuit destul.

În tot timpul ăsta m-am tot întrebat dacă te-am iubit, totuși. Știind din cărți și de la TV că oamenii care iubesc alți oameni îi pot salva, îi pot ține aproape, îi pot ajuta să se ridice din pat dimineața, le pot alina durerile… M-am maturizat între timp și am înțeles că în viața reală iubirea dintr-un singur sens nu va fi niciodată suficientă. Nici din ambele sensuri, pare-se. Și mai ales, nimeni nu trebuie să salveze pe nimeni. Și nimeni nu trebuie să ducă un război cu nimeni pentru a-l scoate pe celălalt la lumină.

Știi, m-am întrebat de multe ori dacă voi mai găsi pe cineva cu care să trăiesc iubirea pe care am trăit-o cu tine. Dacă va mai fi cineva alături de care să simt fericirea aia, siguranța, nevoia de a sta, lipsa fricii. Până astăzi nu am mai trăit asta, dar am învățat despre mine să nu cer mai puțin de ce am trăit atunci. Măcar atât să rămână din noi…

Mi-ar fi plăcut poate să putem sta de vorbă azi fără să ne apese ce a fost. Să vezi că am crescut, că am devenit femeie, că iau deciziile altfel, că tratez totul cu maturitate, că sunt independentă și liberă, că stau cu chirie, că am încredere în mine, că încă dansez până mă ustură tălpile, că mă descurc în orice situație, că plâng și râd cu aceeași pasiune, că mă îndrăgostesc de toți greșiții, că fac mișto de asta. Mi-ar fi plăcut să nu trecem unul pe lângă celălalt ca doi străini. Și totuși, poate așa procedează oamenii într-o lume absolut normală. Se lasă, se uită, se trec mai departe…

 

Căutând o poză, am găsit asta. Două luni mai târziu se termina totul.
Nu avem nicio certitudine în viață, nu?

 

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    adriana
    9 August, 2015 at 2:29 pm

    :))) Nu ma pot abtine ….

    “ce luptă-a fost să fie dată,
    și câte bătături în palme, în locuri unde sărutam
    încrederea și julituri,
    genunchii răzgâiați de coji ce le rupeam mereu,
    să curgă sânge, să (ne) simțim unul pe altul
    când, la final
    tăcerea goală.

    doi străini nu se salută niciodată. “

  • Reply
    Evergreen
    29 September, 2014 at 10:58 pm

    E doar o iluzie.

  • Reply
    anonim
    29 September, 2014 at 8:54 pm

    Mi-ar placea sa te intalnesc. :)

  • Reply
    Evergreen
    29 September, 2014 at 8:14 pm

    Nu vreau sa intri in detalii. E imposibil. Si poate asa e cel mai corect.

  • Reply
    anonim
    29 September, 2014 at 6:13 pm

    Buna Rox Evregreen , am si eu un comentariu, referitor la : “Mi-ar fi plăcut să nu trecem unul pe lângă celălalt ca doi străini. Și totuși, poate așa procedează oamenii într-o lume absolut normală. Se lasă, se uită, se trec mai departe… ”
    Din felul cum te exprimi se pare ca e vorba de cineva pe care il intalnesti inca(ai aceess direct la el), si te ignora , desi ati fost impreuna si a fost ceva extraordinar intre voi(?) . De ce nu te duci pur simplu alei si-l intrebi ce mai faci ? Ar fi atat de greu ? Daca este un om de caracter nu te desconsidera . Poate el nu te mai recunoste, poate a avut o problema de memorie si a uitat ca v-ati iubit . Sunt o multime de posibilitati. Realitea nu este ce simti izolata fiind in cutia inimii tale. Uite de exemplu mie mi s-a intamplat sa merg incruntat, si sa nu recunosc persoane mult timp. Sau altii pe mine, si aveam impresia ca sunt suparati pe mine, dar doar asa erau ei incrancenati de probleme. De indata ce m-am apropiat de omul respectiv mi-a zambit, si mi-a vorbit frumos. Poate fi mai complcat decat la prima vedere.

    Cat despre iubire, din pacate totul este afectat de gravitatie si entropie, dar si de ati factori fizici. Oamenii se degradeaza de mute ori, din pacate. Iar iubirea, cel putin aia dintre doi tineri (o iubire realizabila, si realizata fizic) se rezuma la factori esentiali, cum ar fi starea fininciara, familiala, etc. Si potrivirea trupeasca( adica daca nu se inteleg la nivelul ala de cele mei multe ori se rupe totul) Sunt si exceptii , dar sunt chinuite, sa fim seriosi. O dragoste platonica nu este la fel ca una reala, fizica. Magnetizmul are un rol esential , din pacate sau din fericire. Cu alte cuvinte totul porneste de de undeva de jos , dar nu doar trupeste, ca aia e doar o simpla desfranare , insa se infiripa in jurul acelei atractii irezistibile dar atat de fragila… De ce iubim femeile ? pentru ca au sanii rotunzi, pentru ca sunt ca niste copii , desi nu sunt copii, sunt lipsite de latura masculina , cea respingatoare, ca sunt suple, frumoase, tinere, ca emana o atractie extraordinara care te face a uita de tine, ca in adancul subconstientului tau ai vrea sa te unesti pentru totdeauna cu fiinta aceea care traieste in interiorul acestui fruct minunat – proiectia acelei fete din vis… Ca toate astea sunt dublate de sufletul ei, care de fapt este cea pe care vrei sa o iubesti si sa o cunosti, pe aceasta cale. Si asa porneste totul, pana cand ajunge in zona de risc . Si acolo fie traieste iubirea , fie moare . Si paradoxal corporalitatea este unul dintre monstrii care poate intari sau surpa cea iubire. Este o iluzie si o nebunie in acelasi timp, aunei parti din fiecare dintre noi. Si e periculoasa. Apropierea prea mare nu-i buna mereu. Lasand la o parte teorie asta a chibritului, asa sa faci, sa-l intrebi , ce mai faci ? Take the risk. Ca realitatea este simpla si concreta de fapt, dincolo de discutiile astrale , ce edrept fascinante si ele dintr-un anumit punct de vedere.
    Dar eu citind randurile tale, si toata tristetea din ele, uneori chiar imi vine sa iti fac o declaratie de dragoste, sa vin sa te iau eu in brate, etc. Sa alin tristetea asta pe care o emana articolele tale. :D
    Sau poate ca asta e scopul textelor , sa-i “innebuneasca” pe toti cei care le citesc , sa uite ca sunt doar niste (mici) opere de arta, nu sunt neparat pe bune. Ha ha.

    • Reply
      Evergreen
      29 September, 2014 at 6:54 pm

      Nu pot sa comunic cu el :)

      • Reply
        anonim
        29 September, 2014 at 7:04 pm

        Pai de ce ? :)

  • Reply
    Evergreen
    29 September, 2014 at 2:35 pm

    :) Sunt parte din noi, nu avem ce face.

  • Reply
    dordzbor
    29 September, 2014 at 2:16 pm

    Nu, din pacate nu poti avea siguranta dragostei eterne, dar te poti bucura si poti profita de fiecare moment. si Si mai tarziu sa nu ai regrete… lucrurile se intampla/se schimba si noi o data cu ele.

    Am si eu un omulet de genul asta… tare as vrea sa pot vorbi acum cu el (fara sa ne pese de ce a fost) si sa ma vada acum asa cum sunt, cat de mult am crescut si cat de mult si-a pus amprenta el pe “pustoaik” cea de azi :)

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.