Pe când bagajele făceam…

Am amânat facerea bagajelor până în ultimul moment, când am constatat că nu-mi încap lucrurile. Așa-s eu, dau pe dinafară. Le-am înghesuit cu înverșunare, știind că-n cele din urmă trag fermoarul. Mă gândeam că ar fi ușor să avem toți o geantă de voiaj în care să înghesuim tot ce ne supără și pe care s-o trimitem la categoria fragil, în raiul genților de voiaj încărcate cu emoții care supără.

N-am dormit bine pentru că așa fac eu înainte de orice plecare. M-am trezit de 30 de ori înaintea ceasului și m-am alergat de una singură prin pat. Nu te-am mai visat. N-am mai visat că filmăm. N-am visat absolut nimic pentru că-n mare parte am fost oarecum trează. Dar mă ustură stomacul și îmi tremură ușor genunchii și maxilarul. Pffff, halal bărbată greeno!

Există oameni cu care m-aș cățăra pe lună și oameni cu care aș bea o cafea aici pe pământ. Ciudat e că la ei e tocmai invers.

Mi-ar plăcea să am o foarfecă cu care să decupez distanțele. Aș face drumurile în formă de săgeți. Și le-aș apropia până la sufocare. Să se intersecteze, să fie aproape. Urăsc depărtarea, urăsc să fac bagaje la fel de mult cum urăsc despărțirile. Urăsc când nu înțeleg mintea celuilalt, urăsc să mă complic în lucruri simple și să desfac ghemul vieții, când viața se desfășoară nestingherită pe lângă mine. Urăsc să n-am curaj să mă avânt, urăsc că-s prea curajoasă uneori și nu-mi păzesc pieptul. Urăsc multe lucruri, dar cel mai mult urăsc absențele.

Nu știu prin ce a trecut Adele asta, dar e clar că e heart broken real bad. Un singur fost iubit s-a însurat (de fapt doi, dar unul a divorțat între timp) și are copil și probabil e fericit. Dar mie-mi trecuse, deci n-am cum să descriu emoțiile pe care le are o fostă când exul se însoară. Și deși cred că l-am iubit la nebunie, nu mi-aș dori să găsesc pe cineva ca el. Și ca să înțelegeți trebuie să ascultați melodia.

Nemotivat. Știu că trec toate. Și știu că-s fir de nisip. Știu că dau prea mult. Știu că nu e bine. Știu că râd când nu trebuie, că nu plâng de câte ori ar fi bine, că duc doruri inutile care mă macină, că visez la cai verzi pe pereți roșii și că nimic din toate astea n-or să mai fie mâine sau poimâine sau peste 33 de zile.

Nu m-aș opri din scris. Fumez mult. Beau mult. Dorm puțin. Visez aiurea. Alerg până îmi dau duhul. Stau liniștită. Caut brațe. Să mă țină. Să mă ridice. Întotdeauna cad în picioare, dar uneori mă așez cuminte pe asfalt și aștept. E un test. Nu e drept, știu.

Nu pot să-mi amintesc toți oamenii cu care am petrecut cel puțin o zi.

Închei.

HugsLovePeace
>.<