Pe lungime "scurtime" de undă

Pentru unii oameni sunt numai bună pe perioade scurte. Am efect revigorant sau calmant. După o anumită perioadă devin nocivă, devin viciu. Dependența bolnăvicioasă îi determină să plece. A mea sau a lor, încă nu știu sigur.

De fiecare dată am senzația că l-am găsit pe ăla care să-mi facă față. Care să nu fugă la prima zguduire. Care să fie dispus să aștepte replica. Care să nu se dea cu curul de pământ din te miri ce și care să accepte că aproape fiecare zi cu mine este o provocare. Sau care să nu moară treptat și pe care să-l resuscitez de nebună, inutil. Și care să primească totul meu. Și cu care să fiu liberă.

Acest defiecaredată spune atâtea…

Mă raportez într-un mod ciudat la oameni. Modul meu tumultos de a iubi îi sperie. Pentru că nu mă încurc. Nu mă joc, decât atunci când zarurile-s aruncate în așa fel. Nu (mă) mint. Nu refuz. Nu cedez. Nu fug. Nu mă ascund. Nu mă (mai) tem. Pentru că sărut cu foc și încheietura mâinii stângi și gura și degetele și pleoapele și palmele. Pentru că nu mă prefac și nu mimez emoții. Pentru că tresar ca o copilă și pentru că iubesc ca o femeie.

Eu cred că e un fel de onoare să fii iubit de mine. Cum și eu sunt onorată de iubirile altora.

Se întâmplă să fiu o răsfățată a iubirii, chiar dacă toate relațiile s-au încheiat. Pentru că după un timp, iubirile se întorc și-mi cer s-o luăm de la capăt. Atunci realizez ce înseamnă cu adevărat târziul. Nu mai există un capăt al lucrurilor finite. Nu mai există fluturii în stomac, frumusețea începutului, tatonarea, cucerirea, dorul acela de început, emoția, prima noapte de dragoste, prima dimineață împreună și cafeaua uneori prea dulce.

Nu renunț la visul meu de a iubi. Lia mi-a adus aminte.
Aș priva oamenii de ceva frumos și m-aș priva pe mine de toate cele de mai sus.

HugsLovePeace
>.<
Foto