Celine, well, he’s the man! Omul ăsta scrie pe sufletul meu.
Nu mi-au plăcut niciodată oamenii cărora le împrumuți ceva și uită să-ți returneze. Cei care mă cunosc bine știu că asta se aplică mai ales în privința cărților. Eu, care nu împrumutam cărți din motivul ăsta, dintr-o iubire bolnavă și-o frică să nu le pierd (Anette știe). Nu suport să rămân datoare cuiva sau să știu că am obiecte care nu-mi aparțin. Uatever. Și mă lezează pe creier să știu că ceva al meu e la altcineva și eu cu acel altcineva nu mai am nicio treabă în acest Univers.
Dragobete. Atât. Cu dedicație.
Deși sună riscante și pline de adrenalină, nu cred că mă atrag jocurile cu mize mari. Ori poate să învăț să trișez.
Băi, deci se întâmplă lucruri în lume și am senzația că levitez de ceva vreme. Pe ochii împăienjeniți atârnă imagini trecute. Trag de sfori, dar eu nu-s păpușar. Sunt incapabilă să iau decizii. Să fac alegeri. În stânga mi se spune să gowiththeflow, în dreapta să analizezpânălasânge, iar eu stau și mă uit ca o bezmetică fără să pot spune ceva. Sunt lucruri pe care nu pot/nu-mi doresc să le spun. Nu știu în cine să mai cred. Iar minele meu s-a lăsat pe tânjală. Mi-e o frică de oamenii din jurul meu de nu vă puteți imagina.
Se strofocă unii să facă parte din viața mea. Dau din coate. Mă caută. Mă flatează. Mă vor. Vor să-i iubesc. Când ajung eu să-i iubesc, ei fug mâncând pământul. Fug de mine. Și asta m-a întristat cumplit.
Sunt ruptă în mii și mii de bucățele. Nu-mi găsesc pârghia. Nu-mi găsesc omul care să binevoiască să-mi dea un șut să mă ridice. Toți se spală pe mâini. Se ascund pe după ziduri. Dispar. Își astupă urechile. Cântă cu forță să-mi acopere strigătul. Ei nu mai au răbdare cu mine și mie mi s-a ars filamentul.
HugsLovePeace
>.<
24 Comments
fibber
27 February, 2011 at 10:52 amcomplicat de simplu? f.f.f.f. complicat sa gasesti asa ceva. numai simplu e amorf.
iza
26 February, 2011 at 5:04 pmEi normal ca o sa fie bine, dar sa mai treaca frigu asta sa iasa soarele :))!
Evergreen
26 February, 2011 at 12:51 pmfibber – ori ceva fooooarte simplu.
iza – nu am gasit. o sa fie bine, sa stii
iza
25 February, 2011 at 10:27 pmFrate, jur ca ai scris fix ce simt si eu in momentele astea si in ultima saptamana.
Pana la urma.. ai gasit vro rezolvare la toate astea?:)) Sa ma anunti si pe mine..
fibber
25 February, 2011 at 9:07 amo sa apara un el, iti trebuie ceva la fel de complicat ca si tine. be evergreen, pereno!
Evergreen
24 February, 2011 at 9:36 pmFemee, te pup inapoi! Da? Sutuletele mele nu-s eficiente, se pare. Sunt pe termen scurt. Indulgente. Io am fost obișnuită cu oameni. Și acum nu mai sunt oameni. Și strig și io să vină cineva. Dar nu vine nimeni. Strange
adriana
24 February, 2011 at 9:34 pmasa stupid o sa sune, asa replica stas… da’ pe bune…
nu exista alt om care sa-ti dea un sut in fund decat tu… si nu fii fraierica, ca-ti dai singura cate un sutulet zilnic… asa, pe bucatele… de la chestii de genul lasat de fumat… pana la mai adanci.
da’ cred ca de fapt.. te sperii si dai inapoi dupa aia si te ascunzi, sa vina CINEVA … nu exista;)
tu’ tre’ sa-ti dai suturile…
te pup femeie..asa de dragobete:)
Evergreen
24 February, 2011 at 7:14 pmSi-o reveni ele. Cumva. Candva.
Sugar Queen
24 February, 2011 at 7:10 pmCa să nu mai zic de filamentul meu…
Evergreen
24 February, 2011 at 7:10 pmSugar honey – Habar nu am! Mai am o prietena care e la fel…
Sugar Queen
24 February, 2011 at 7:08 pm„Şi mă lezează pe creier să știu că ceva al meu e la altcineva și eu cu acel altcineva nu mai am nicio treabă în acest Univers.”
Doamne, aşa-s şi eu, oare de ce? ..
Evergreen
24 February, 2011 at 6:50 pmElza – Sau se cumpara altul. Nou, fromooos!
Tomatina – E prima carte pe care o citesc si-s fascinata. Mi-a recomandat-o cineva drag, avertizandu-ma ca o sa-mi placa si ca o sa ma identific cu ce scrie. Sper sa ajung in luna mai, la Timishort. Te anunt din vreme. Pana atunci vine si primavara si sa vezi tu ce veselie ne cuprinde…
Tomata cu scufita
24 February, 2011 at 6:48 pmio am citit numai calatorie la capatul noptii, da’ am si moartea pe credit. ma tenteaza.
bem cafeaua, normal. ziceai ca vii la TM. cand?
Elza
24 February, 2011 at 5:44 pmei, doar asa se lipeste filamentul la loc – prin strigat :)
Evergreen
24 February, 2011 at 5:32 pmHaha, pazea! Scriam juma’ de roman.
Elza
24 February, 2011 at 5:31 pmmai bine sa nu-mi dau seama… :)
Evergreen
24 February, 2011 at 5:06 pmLivium – Multumesc, am nevoie de om in carne si oase.
Tomatina – Citesc Moarte pe credit. Revin ele la fel cum revin si astea. Tomatino, io abia astept sa bem o cafea!
Elza – E pe scurt. Iti dai seama cum arata pe lung?
Elza
24 February, 2011 at 4:06 pmhai sa fie pe scurt :)
>:<
Tomata cu scufita
24 February, 2011 at 1:25 pm:( tot trist si la tine, vad… of si erau vremuri asa de vesele la amandoua. sa speram ca revin…
ce ai citit de Celine?
livium
24 February, 2011 at 10:14 amma, eu nu-ti dau un “sut in cur”. pot sa-ti intind o mana, macar virtuala, ce sa zic…nu stiu
Evergreen
24 February, 2011 at 10:13 amdaca promiti ca ma tii in brate.
Liz
24 February, 2011 at 10:02 amsi filamentul meu e ars… hai sa tacem pe intuneric, vrei?
Evergreen
24 February, 2011 at 9:58 amPatrick – Masina ca masina, mie-mi trebe un om.
patrick
24 February, 2011 at 9:49 amCindva am desenat ceva intitulat “masina de dat suturi in cur” Toata lumea care a vazut schita a spus ca e plauzibil si sigur as gasi producatori pe piata :)