Haos divin.
Pulsaţii fine.
Tâmple.
Fugă nebună de tine.
Ah, nu-mi place să dorm, dar acum îmi vine să închid ochii şi gândurile şi să plutesc. Cu vremea asta n-are cum să nu te apuce dorul de ducă, dorul de mare! Dar-ar soarele! Dar-ar nisipul în păr!
Pământul se învârte prea repede pentru lipsa acută de timp. Şi parcă-mi vâjâie viaţa în timpan. Zâmbesc, dar nu mai cred în fericire.
Aş fugi. La pas mărunt. Departe de tot, la capătul lumii. Să şed cuminte şi să respir alt aer, să văd alte figuri.
Aş vrea să te prind de mână, să mă ridic pe vârfuri şi să te sărut. Şi să trăim cât ne e dat vraja că am putea fi, dar nu suntem.
Ultima perioadă m-a împrăştiat în toate colţurile. Dezmăţul ăsta e plăcut, dar chinuitor. Şi vin veşti peste veşti.
Nu am niciun gând despre cum va fi mâine. Şi nici nu am vreo dorinţă aparte. Dar tânjesc. La găsirea omului bun, prietenului veşnic, care să mă ia la pas de seară, la plimbat în lume.
Ce mai contează cine sunt azi dacă mâine voi fi altfel? Mă simt desincronizată de mine. Parcă trăiesc un bruiaj interior. Parcă arde-n mine un foc mocnit. Mă tem şi nu mă tem de bine. De mine.
Dulcea plăcere-durere a trăitului fără nicio coardă de siguranţă.
Unora li se aşează viaţa. A mea este un haos divin. N-aş da-o la schimb.
Încep poveşti noi pe 1 aprilie.
De 1 mai mă tolănesc la mare.
Pe 10 lansăm filmele în cinema
În iunie se strigă Victoria şi Cluj.
Vara-n Deltă, o ardem anonimi.
Ah, mi-am făcut vara!
No Comments