Am mai petrecut o noapte împreună. Nu seamănă cu cele de până acum, m-am schimbat. M-am detașat, m-am eliberat.
Mirosul tău, emoțiile mele sunt aceleași. Dar curg într-un mod atât de firesc printre noi, încât devin parte. Îmi pun capul pe pieptul tău cu amendamentul că la plecare aș vrea ne sărutăm pe buze. Mă lași, dar simt că-ți invadez teritoriul. Te rog să-mi spui până unde te simți confortabil să mergi cu asta. Nu îmi mai e frică de tine, sunt liberă. Nu îmi mai e frică să-ți spun ce gândesc, cum nu mai vreau să mă arăt ție. Sunt. În forma mea pură.
E un joc între noi. Râdem mult. Și asta e bine. Doi oameni care râd, se simt bine împreună.
Mă îmbrac să plec. Chemi un taxi.
Mă opresc la ușă. Respir emoționată. Decid să tratez asta ca un adult, să-ți spun în față, fără alte metode de comunicare. Te rog să nu mă întrerupi, să nu-mi răspunzi, să nu spui nimic. Doar ascultă-mă.
”nu știu dacă o să mai facem asta sau dacă o să mai am ocazia, așa că profit acum. am vrut să încep cu… te-ai înșelat. dar apoi am realizat că nu e vorba despre asta. despre cine are dreptate și cine nu. te iubesc, mă. într-un mod liniștit și calm. nu-ți cer absolut nimic. să vii, să pleci. să mă primești. să mă iubești. să fim împreună. absolut, dar absolut nimic. înțeleg perfect că eu nu sunt pentru tine, că n-am fost opțiunea. și nu mă doare. nu mai sufăr, dar vreau să știi că te iubesc. și probabil o să mai dureze asta, însă e totul blând, lumină și cald. voiam să-ți mărturisesc asta și m-aș bucura să nu le primești pe ego. dar tu alegi, de aici înainte e vorba despre tine. m-am gândit că poate te face să te simți bine, știind că există cineva pe pământ care te iubește pur și simplu pentru că ești, pentru că este”
A venit taxiul. Am plecat.
Mă simt ușoară și parcă plutesc. Câteodată mi-aș dori să existe în viața mea un om care să mă iubească pur și simplu, necondiționat. Să nu-mi ceară nimic în schimb. Și să mă gândesc uneori la omul ăla și să mă umplu de lumină. Dar poate nu e vorba despre a primi, ci a da.
Primăvara ploile sunt terpeutice. Și pomii înfloriți. Și iarba verde, încolțind din pământ. Și oamenii se vindecă. Parcă-și pun pansamente pe suflete. Primăvara e pe drum și suntem cumva șubrezi. Scârțâim gri. Dar toate zbuciumurile astea au un scop, să ne descoperim.
te iubesc, mă
9 Comments
Vero
29 March, 2013 at 12:58 pmScrii atat de frumos… Profund dar pragmatic totodata. Daca mi-as face timp si n-as suferi de lene crunta, cred ca exact asa as scrie si eu! Atitudinea ta rulz!
Am ales sa comentez aici pentru ca am trait situatia asta exact asa… exact aceleasi simtiri si ganduri, doar ca n-a existat partea de “te iubesc”. Si nu cred ca exista… L-am numit “my hug buddy” si a ras… Dar asta era (nu stiu cum sa-l fac sa mai fie, fara a-mi calca orgoliul in picioare) EL pentru mine. Si citindu-te, am simtit iar senzatia aia de bine din bratele lui. Multumesc!
Evergreen
29 March, 2013 at 10:00 pmTe imbratisez si eu :)
Evergreen
24 February, 2013 at 4:29 pmOamenii pleaca si ranesc, nu pentru ca-s rai, ci pentru ca sufera. Iubirea, indiferent de cum e ea vazuta, e frumoasa. Si vine la pachet cu o groaza de alte senzatii.
Ingrid, da… sunt. Te imbratisez!
Ingrid
23 February, 2013 at 6:09 pm…da, fluturii sunt liberi.
Creve
23 February, 2013 at 8:55 amE foarte simplu să îți imaginezi dragostea, să o vezi la orice pas. Mai greu este când apare a doua persoană și o vede într-un mod diferit decât o vezi tu. Și mai rău de atât este când nu știe să îți spună cum vede el/ea dragostea și te rănește apoi pleacă.
Evergreen
21 February, 2013 at 12:45 pmNu este rara, este in fiecare dintre noi. Important e sa ne lasam s-o vedem/simtim. Nu stiu s-o definesc, iar cartile-s utopice. Dar stiu cine sunt in sinea mea si cred ca traiesc sentimentuk asta in zilele noastre.
Edeir
21 February, 2013 at 12:41 pmIubirea neconditionata este rara, desi multi au impresia ca o traiesc, in realitate nici nu stiu ce inseamna ea. Sper ca intr-o zi vei avea parte de ea, Evergreen.
Evergreen
20 February, 2013 at 3:58 pmDa, e pe drum, probabil :) Nu mă mai doare acum, azi. Sper ca senzația asta de plenitudine să dureze, măcar o vreme. Sunt în liniște pentru că am înțeles în sfârșit că atunci când e vorba despre oameni, nu este vorba despre mine, ci despre ei înșiși
julieinaugust
20 February, 2013 at 3:55 pme frumos si dureros…distanta doare oricat nu ceri..e in firea noastra cand iubim sa dorim implinirea..de fapt e natural…si neimplinirea doare…faptul cand doare ca nu le mai dai pentru ca omul are alta realitate in care nu te include in sensul ala..este de o frumusete,sensibilitate si putere covarsitoare…si cand urli de dor e uman,dar cand il tii si doar anunti frumosul..este divin.te imbratisez…omul ala va veni!