Pentru un singur om, fără nicio furie, cu toată furia

Ah, atât de supărată am fost că ai plecat… Și-atât m-am încăpățânat să-ți recunosc asta, că am pierdut orice conexiune… noi doi. Știi, încă nu m-am vindecat de noi  Mi-a fost ciudă pe mine că-s așa slabă, că sunt lipsită de orice inteligență emoțională, că nu-mi văd de viața mea. M-am ofticat că n-am funcționat, noi doi, atât de potriviți-nepotriviți.

Când ai plecat am știut că pleci spre altă iluzie a iubirii. Și atunci am suferit crunt, cumplit. Că atunci s-au adunat toate-n mine. Apoi te-am văzut nefericit și, deși răutatea sinelui mă îndemna să mă bucur de eșcul tău, eram și eu tristă și știam ce înseamnă. Probabil că azi m-aș fi bucurat dacă atunci ai fi fost fericit. Cine mai știe?

Am trăit nebunii și furii în privința ta. Aș fi vrut să te iubesc și să te biciui pentru toate durerile mele. Te-am pedepsit de mii de ori, m-am pedepsit și eu pentru inutilitate. Și tot așa.

*neterminat

m-am ridicat din pat cu figura ta pe retină. te visez. în continuare. mă dor oasele. mă dor sentimentele. mai știi când credeam că nimeni nu se va atinge de noi? am făcut obsesie pentru versul ăsta. vreau să mă purific de tine. să mă vindec. să te alung din mine. dar cum?

* nu pot