Gata. Am ajuns la un capăt pe care l-am tot evitat de-a lungul timpului. Am ajuns la lehamite şi lipsă de interes, la nervi şi răutate, la dezgust şi nepăsare, la durere şi scîncete.
Iar vinovaţii se cunosc, deşi însemnarea asta nu e nominală sau cu dedicaţie. Se ştiu cei care se simt cu musca pe căciulă. Pentru că din cauza (sau poate datorită) lor am ajuns să consider că oamenii sunt de fapt întruchiparea minciunii şi a egoismului. Să evaluez la alte standarde şi să pornesc pe prezumţia de vinovăţie. Şi asta e pentru sufletul meu.
Că trăim într-o lume crudă şi lipsită de valori, principii şi iubire, asta ştiam, dar nu credeam că e şi lumea mea. Că se vînd prietenii, se scuipă pe-o sumă de bani străini, se alungă şi se jignesc… da, ştiam şi asta, dar nu credeam că de-ai mei. Că s-au rupt multe şi le-am reînnodat cu mîni lipsite de talent ştiam, dar că nodurile trudite atîtea vieţi, atîtea luni pline la rînd, atîtea zile, să se rupă deodată n-aş fi crezut.
Iar dacă ai să mă întrebi de ce nu mai rîd, de ce urăsc, de ce am venin, de ce te reped, de ce te ignor şi reneg… am să-ţi răspund că tu eşti vinovat!!! Iar dacă ai să vii cu scuze nu am să le mai cred, pentru că ceea ce a mai rămas din mine nu mă lasă. Pentru că te-am lăsat şi m-ai demonizat.
Nu mai cred în şanse. Se epuizează şi ele. Se epuizează şi “Hai-ul” ăla din suflet, se epuizează pînă şi sufletul. Toţi cedăm la un moment dat, îndoiţi de oboseală cruntă. Pînă şi marea se învolburează şi apoi trece într-o stare de calm meditativ. Aşa-s. Mă umplu de flăcări, tai şi spintec nevinovaţii şi apoi mă calmez, dar de data asta e un alt fel de calm, e un calm care nu implică iertare.
Eu am decis să renunţ la lupte pierdute din start, să duc războiae pe fronturi străine şi la final să atîrn batista albă… că nu mai cred mă, nu mai cred în voi! Şi nu ştiu cînd o să îmi uit durerile şi cînd nopţile vor fi nopţi, cînd ziua va începe senin, cînd telefonul va suna şi cineva îmi va răspunde cu drag, cînd o să mai pot să mă încred.
O să cern mai des. Al treilea ochi va fi mereu deschis larg şi nu se va lăsa înduplecat de false gesturi. O să devin selectivă şi o să refuz companii, doar din respect pentru mine. O să şterg puţin cîte puţin şi atunci o să regreţi amarnic. O să regreţi că ţi-ai permis vreodată o asemenea trădare.
Pentru că orişicît… nu meritaţi, mă! Nu meritaţi revolta mea! Nu meritaţi o buză muşcată, un tremur de emoţie, o nevoie de-a mea. Şi cînd se ajunge la punctul în care nu-mi mai pasă înseamnă că Evergreen şi-a încasat-o în barbă de prea multe ori şi a decis să-şi îndrepte coloana.
O iau încet. Cu primii paşi. Pînă la obişnuinţă şi pînă ce vei lipsi cu desăvîrşire din vocabularul meu.
Eu cred în adevăr. Al meu. Şi chiar de nu e cel bun şi drept, mă ţin de el. Şi chiar de atunci cînd toate se vor arăta drept şi adevărul obiectiv va fi departe de adevărul meu, măcar voi putea zîmbi că am crezut în ceva. Pentru că spre deosebire de voi, eu mă dedic, eu spun, eu nu ascund, eu promit, eu mă ţin de cuvînt, eu ajut, eu nu uit, eu sper, eu cred, eu visez, eu iubesc!
17 Comments
evergreen
14 March, 2009 at 2:15 pmDid e o alta bloggerita
topink.blogspot.
hugs tuturor si multan fain de sustinere
Paul Hodorogea
14 March, 2009 at 2:13 pmDa’ did cine e? :)
Amy
14 March, 2009 at 7:24 ampeste tot vad numai suparari, tristete, dezgust…
ti-as fi transmis din buna mea dispozitia daca ar mai fi ramas dupa ce am citit blogul lui did si acum al tau.
vin alte timpuri, alti oameni…
kiss
Paul Hodorogea
13 March, 2009 at 2:39 pmscris coerent : )
îmi place.
Anda
13 March, 2009 at 12:19 amNu e rau sa te rupi uneori, sa o iei de la capat. Cu mai putina incredere in oameni si mai multa in tine. Prietenii care sunt prieteni raman oricum.
piticugras
12 March, 2009 at 7:31 pminteresant.
lollitta
12 March, 2009 at 6:38 pmas face un zambet ondulat, jumate trist, jumate vesel. n-am cuvinte de imbarbatare, e si la mine sacul gol…
deea
12 March, 2009 at 3:26 pmpunct. si de la capat…
Dias71
12 March, 2009 at 3:22 pmNUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU !!!!!
Nu-ti fa iluzii ca te vei schimba !
Mai bine porneste de la premisa ca oricand poti fi ranita de oricine, dar cu toate astea TU, ramai tu, tu daruiesti. Chiar daca de cele mai multe ori daruirea inseamna risipire…
Altfel nu-ti va mai fi bine niciodata tie cu TINE !
Si atunci binele in relatia cu ceilalti e absolut degeaba !
Bianca
12 March, 2009 at 1:53 pmDin pacate sau din fericire, cu totii ajungem la multe asa-zise capete, insa ne ramane o doza de incredere si speranta cu care reluam, sub alte forme, aceleasi asa-zise greseli. Doar un capat este…daca e sa privim moartea ca un final si nu ca un inceput!
elwira2009
12 March, 2009 at 1:38 pmBine ai venit in lumea reala! Si la mine a fost un soc atunci cand am dat nas in nas cu ea. Si nici macar nu imi doream. Capu’sus, pieptu’nainte!
evergreen
12 March, 2009 at 11:23 am:) diseara se merge in fabrica la roblogfest?
nu stiu ce sa zic si de bere… ca nu’s in starea de sociabilitate… si fabrica e in curul pamantului
Food dear – pai catinel-catinel
Rebelu – limitele se imping
Pustoiaco – la unii trebuie sa renunt
Bored – that’s my man! vezi cine’s nascuti in aceeasi zi sunt empatici :)))
meea
12 March, 2009 at 11:19 amstii cum era aia cu sculati voi oropsiti ai vietii, nu?!
deci capul sus barbia inainte, si da din miini si din picioare acu de vreme ce ai ajuns la fund, e timpul sa te ridici.
ce zici de-o bere?!
bored
12 March, 2009 at 11:16 amfuck’em all! si in loc de batista alba atarna de catarg carpa neagra cu cap de mort. oricat de buni suntem nu e niciodata de ajuns pentru unii/unele. ti-am spus eu mai demult ca viata e suferinta… dar e si distractie ;) scoate sabia si da drumul la niste sange :)
dordzbor
12 March, 2009 at 8:44 amHey, stii foarte bine ca nu o sa renunti la oameni asa usor. Come on… you’re a warrior.
rebelu
12 March, 2009 at 8:08 amha, de cite ori nu am zis si eu c-am ajuns la capat!
si ce surprins am fost ca intotdeauna a a mai fost loc pentru inca putin!
Food For Depression
12 March, 2009 at 6:27 amCine ti-a gresit asa rau?!
Singurul indemn la care ma pot gandi… : forgive, remember, move on.