Pisica Top Cat a fost sursa mea de escapadă din viața mea de copil de clasa a II-a. Nu-mi plăcea deloc ce se întâmpla în jurul meu și îmi imaginam că sunt Top Cat și că trăiesc în tomberon, mânânc oase de pește și mă lupt cu poliția. Era cea mai frumoasă stare pe care o puteam trăi. Desenele au fost difuzate prima dată în 1961.
2. Eram Vântul din Căpitanul Planet
Nu am avut părul lung cât am fost mică pentru că mama nu știa să-mi facă niciun fel de coadă. Așa că mă tundea. Nu eram nici blondă și nici n-aveam ochi albaștri, ca păpușile Barbie. Deci personajele alese erau invers decât eram eu. Plus că Linka era din Uniunea Sovietică și avea un super accent.
3. Mila din Mila Superstar
Să vă explic. Astea erau niște manga japoneze ale lui Chikako Urano. Habar n-aveam ce erau alea manga, mai ales că eu urmăream serialul de desene animate pe un post italian. Mă rog, eram Mila, o voleibalistă foarte tare. Îmi plăcea mult de ea că servea bine, iar eu nu serveam bine deloc (am făcut vreo doi ani de volei și deși mi-a plăcut nu am excelat niciodată). Mă rog, erau foarte faine, cu povești controversate și personaje foarte mișto. Eu eram cel principal, desigur.
4. Eram Sandy Bell, normal
Plângeam cu mama la desenele astea de ne zvântam. Eu eram copil și nu prea pricepem, dar maică-mea era pilaf. Nu mai știu cu exactitate povestea, dar era dramatică rău. Nu mai țin bine minte dacă în Sandy Bell era grădina cu narcise, că tare mi-am dorit și eu una. Și narcisele sunt niște flori care-mi plac tare, probabil datorită desenelor animate.
5. Sailor Moon
Cu Sailor Moon nu e de glumă că eram deja mare. Am cooptat și fete și am avut echipa întreagă și ne jucam la țară pe drum. Aveam și o fustă plisată și o fundă roșie, adică o luasem în serios. Visam să am o pisică neagră pe nume Luna, am avut două dar le-a chemat Sașa și Socrate. Mă rog, într-un viitor. O să vă mărturisesc că rochia de mireasă o să fie ca a lui Sailor Moon (aia albă), dar nu-mi pun meșe până la călcâie.
Pe lângă personajele de mai sus, de care-mi aduc aminte cu nostalgie și drag, m-am uitat la multe desene. Până să apară cartoon network, unde deja se difuzau niște chestii total stupide și impersonale, am fost fanul numărul unu al desenelor animate.
Îmi amintesc de Candy Candy, animeuri japoneze, Floarea cu Șapte Culori, Nils Holgersson care zbura pe gâscă și Cartea Cărților care te ajuta să înveți din Biblie. Și dacă stau acum să dau timpul înapoi sigur mai găsesc: Familia Jefferson, Familia Flinstone, astea îmi plăceau de pe Cartoon, ah și Testoasele Ninja, clar!
N-am mai văzut de multă vreme desene animate. Acum văd filme de animație, unele-s chiar frumoase, altele îmi displac. Am mai văzut desene pe cartoon sau alte posturi dedicate copiilor și m-am îngrozit de vocabularul folosit și de urâțenia lor. De aia, cu toată nostalgia generației care s-a născut în 1985, tare mă bucur că am putut să fiu și pisică și voleibalistă și cu puteri supranaturale.
Dar tu ce personaj ai fost?
11 Comments
Dan
4 December, 2013 at 9:17 pmDexter. Ca mesterea toata ziua. Si se certa cu sora lui, ca si mine. Mi-au placut ff mult serialele astea Captain Planet si ala cu volei… A! Louie mai eram… asta prin cls-a V-a :)) destul de mare… tin minte ca ma regaseam si mai tarziu printr-a VII-a.
nwm
31 August, 2013 at 6:02 pmla sailor moon ne strnageam toti copii de pe strada la cineva in casa si ne uitam, da zilnic !!!
cap planet de asemenea era ceva fantastic de bun
piratii apei negre mai tarziu
desnele acelea de pe bulgari cu lupu : http://www.220.ro/desene-animate/Nu-Zaietz-Nu-Pagadi-Inceputul/b3bSuvZY2p/
+ desenele cu unu cu o sabie de facea un zgomot pe care il am si acum in cap
as da orice pentru o guma turbo :)
Evergreen
1 September, 2013 at 6:58 amNu Zaietz…da :) Piratii pei negre am vazut si eu… ce faine erau
Miss I.
30 August, 2013 at 7:31 pmAm iubit Sailor Moon, încât acum mă bate gândul să-l caut și să mă mai uit la el.
Cât despre Spioanele, o colegă din școala generală mi-a cerut acum ceva timp din nou numărul de telefon, doar ca să-și dea seama, când să-l salveze, că îl avea în agendă, doar că era sub numele de Sammy :))
Evergreen
31 August, 2013 at 6:56 amEu m-am uitat la el acum cativa ani :p si mi s-a parut tare frumos :)
Evergreen
30 August, 2013 at 1:49 pmSam eram si eu, da. Am uitat-o pe ea :)))
Adri
30 August, 2013 at 1:42 pmEu și acum sunt Sam din Spioanele :).
Darael
30 August, 2013 at 11:34 amMi-ai adus aminte cum pe vremuri de demult uitate personajele desenelor povesteau in limba lor; azi toate “stiu” romana…… bleah.
Evergreen
30 August, 2013 at 6:23 amHah! :)
cami
29 August, 2013 at 10:11 pmhmm… michelangelo din țestoasele ninja, nu mai știu cine din captain planet, courage din courage the cowardly dog, cartman din south park (astea două așa, mult după perioada în care se presupune că te uiți la desene animate) și claaar Soubi – Loveless.
alas
29 August, 2013 at 8:25 pmeu eram bobocul de gâscă, singur, care plângea pe marginea apei. de fiecare dată mă impresiona scena.
Şi Jack samuraiul , îmi îndulcea dimineţile şi îmi făcea curaj să ies din casă. Ah…halat şi saboţi de lemn <3