Frecînd podelele am constatat că: oamenii nu ştiu să fie recunoscători. Le lipseşte bucata aia care să-i determine automat să aibă anumite sentimente. Ceea ce mă demoralizează într-un fel. Recunoştinţa să pornească din sine şi nu să fie ceva indus, ci să fie acolo şi să iasă la iveală atunci când celălalt e cam vraişte. Nu se poate. Individualismul e la putere.
Mie-mi place să fiu recunoscătoare pentru tot. Bănuiesc c-o mai dau pe lângă, dar încerc să mă revanşez. Miserupiştii nu vor asta. Nu vor nimic şi întorc spatele. Ceea ce e bine pentru cordul lor, nah, fiecare trebuie să ne păzim să n-ajungem ca domnul Prigoană la Urgenţe, dar parcă prea de tot.
Oamenii se sperie de sentimente. Aţi observat că mai nou fugim de iubire? O fentăm de frică şi ea oboseşte să ne tot convingă că e mişto cât e şi că nu moare nimeni de la niscaiva suferinţă, care nu e neapărat necesară pentru că există şi finaluri fericite. Eu nu prea cred în ele, deşi mă consider un om optimist. Mie nu-mi plac finalurile din principiu, că nu poate fi aducător de fericire acel ceva care se termină. Cum e cu fiecare bere. Se termină, a naibii!
Hardul meu extern e puţin spart. Socrate făcea tumbe şi s-a încurcat în cablurile din casa asta atât de strâmtă şi atât de scumpă. A făcut poc. Eu am plâns de teamă să nu pierd cei 600 de gb de informaţii şi apoi m-am calmat şi am devenit raţională. N-are nimic, trebuie dus undeva la unii deştepţi şi adus înapoi sănătos.
Am făcut o pauză. Am un deget tăiat. Mă doare spatele de la mutat dulapuri. Casa asta arată ca după bombardament, dar va ieşi la lumină. Sper să nu leşin într-un colţ între timp şi să ratez acest lucru.
De când am decis să fumez şi mai puţin, aş fuma într-una, eu fiind doar social smocker, deşi acum 10 ani le sudam de mama focului. În fine. Lungesc vorba că mi-e teamă de ce urmează şi mă ustură şi degetul.
Vreau să am 3000 de cititori în fiecare zi!!! Şi nu vreau să scriu de sex. De sex scriu pe Şuete. Învăţaţi-mă voi, discipolilor, cum să ajung acolo sus.
Ah, mi-am făcut cont LinkedIn, acum trebuie să umplu spaţiile alea goale. Poate aşa îmi găsesc şi eu un job şi reuşesc să ajung anul ăsta în Barcelona. Ah, sper că nu m-aţi uitat. Caut job!!! Project sau part ca să mă duc şi la şcoală.
>.<
9 Comments
A
11 August, 2010 at 7:01 amUn proverb din China:
Nerecunostinta este fiica buna a binefacerii.
http://www.proverb.ro/category/categorii/proverbe-despre-recunostintanerecunostinta/
tuflurina
10 August, 2010 at 7:54 pm“Oamenii se sperie de sentimente. Aţi observat că mai nou fugim de iubire?” – ma enerveaza cand vad oameni care fug de iubire. Cred ca nu au idee ce efecte majore poate avea ea asupra lor.
Evergreen
10 August, 2010 at 5:29 pmSerban – :)
Liviu – astept info’s :)
serban
10 August, 2010 at 1:57 pmilikeit
Liviu M.
10 August, 2010 at 1:31 pm-Nu te demoraliza :)Sentimentul de ura, sa stii, e mai puternic decat iubirea. Ceea ce te omoara nu e ura ci indiferenta, nepasarea.
-Depinde ce se termina. daca e un calvar, atunci e bine.
Succes.
P.S. Eu am un job “small-part-time”. caut banuti pentru evergreen. in schimb, ea scrie.
evergren
10 August, 2010 at 1:25 pmDap, ne stim de anul trecut… am facut o campanie umanitara si m-a ajutat foarte mult. :)
Alexxa – ;) atunci te cred
strumfita cu esarfaa
10 August, 2010 at 1:23 pmte stii cu pinguinul furios? :< oficial, te urasc.
:P glumeam!
vreau si euuuuuuu :<
alexxa
10 August, 2010 at 12:38 pmexista si finaluri fericite, le vad eu in jurul meu ;)
pfff - Ziarul toateBlogurile.ro
10 August, 2010 at 12:06 pm[…] Pfff Tue Aug 10, 2010 14:16 pm Frecînd podelele am constatat că: oamenii nu ştiu să fie recunoscători. Le lipseşte bucata aia care să-i determine automat să aibă anumite sentimente. Ceea ce mă demoralizează într-un fel. Recunoştinţa să pornească din sine şi nu să fie ceva indus, ci să fie acolo şi să iasă la iveală atunci când celălalt e cam vraişte. […] […]